G4Media.ro

Tânăr paraplegic, după ce un copac a căzut peste el, se recuperează…

Tânăr paraplegic, după ce un copac a căzut peste el, se recuperează la Spitalul Sfântul Sava, din Pantelimon (P)

Daniel a paralizat în urma unui traumatism provocat de căderea unui copac peste el, într-o parcare, în timp ce-și aștepta copilul să iasă de la școală. A suferit o fractură a coloanei vertebrale la nivel toracal. I-a paralizat partea inferioară a corpului.

Acest tip de accidente sunt deosebit de grave și nu există tratamente pentru prevenirea sau inversarea paraplegiei. Se trăiește toată viața cu o asemenea afecțiune.

Ce este posibil însă, este tratamentul pentru simptome și complicațiile care apar în timp. Este posibilă și recăpătarea controlului, fie și parțial, asupra zonelor afectate, prin kinetoterapie și fizioterapie.

Sunt necesare dispozitive pentru susținerea mobilității, cum ar fi scaunul cu rotile sau scuterul electric pentru mobilitate, însă pentru a putea manevra aceste echipamente, este nevoie de menținerea tonusului muscular. Acesta se obține și se menține prin proceduri specifice, cu recomandarea medicului și sub asistență de specialitate.

Daniel nu putea să-și mențină poziția așezat și nu se putea mobiliza deloc, fără ajutor. S-a internat în Spitalul de Recuperare Medicală Sfântul Sava, din Pantelimon, Ilfov, înainte de Crăciun. După trei luni de proceduri de fizioterapie, kinetoterapie și masaj terapeutic, evoluția lui Daniel este pozitivă: se poate transfera singur din pat în scaunul rulant, își poate menține atât poziția așezat, cât și poziția ortostatism, adică să stea în picioare, ajutat de dispozitivele speciale.

Spitalul Sfântul Sava este specializat în recuperare medicală, cu cele mai bune rezultate dovedite. În prezent, în acest centru de excelență se recuperează medical mai mulți tineri, victime ale unor accidente grave de circulație sau de altă natură, așa cum este și cazul lui Daniel.

Echipamentele performante, inovative, ale Spitalului Sfântul Sava, cele mai multe aflate doar în dotarea acestui centru de recuperare și aduse în premieră în țara noastră, împreună cu experiența și profesionalismul personalului, fac posibil imposibilul. Numeroase cazuri considerate fără speranță, sunt transformate aici în pacienți externați pe propriile picioare.

La Spitalul Sfântul Sava se fac internări pentru recuperare medicală de orice natură – după accidente vascular – cerebrale (AVC), după traumatisme cerebrale și vertebrale, fracturi, orice tip de intervenție chirurgicală.

Date de contact ale Spitalului Sfântul Sava:

0724.021.090 | 0724.338.881

contact@spitalulsfantulsava.ro

https://spitalulsfantulsava.ro/

https://spitalulsfantulsava.ro/recuperare-medicala/

https://spitalulsfantulsava.ro/ingrijiri-paliative/

https://spitalulsfantulsava.ro/kinetoterapie/

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează