G4Media.ro

Tancul american Abrams în Ucraina nu a fost un experiment reușit –…

Tanc Abrams capturat de ruși în Ucraina. (Sursa foto: Dmitri Lovetsky / AP / Profimedia)

Tancul american Abrams în Ucraina nu a fost un experiment reușit – mai mult de jumătate au fost scoase din luptă / Unii experți au avertizat că vehiculul este nepotrivit pentru relieful ucrainean

Ucraina a pierdut mai mult de jumătate din cele 31 de tancuri M1A2 Abrams primite de la SUA, potrivit mai multor surse. Oryx – o organizație de informații cu sursă deschisă, cunoscută pentru urmărirea pierderilor de echipamente militare folosind dovezi vizuale și verificări independente – transmite că Kievul a pierdut cel puțin 17 tancuri Abrams până la sfârșitul anului 2024. Dintre acestea, 8 au fost distruse, 1 a fost avariat, 7 au fost avariate și abandonate, iar 1 a fost capturat (și expus de ruși pentru a fi văzut de public).

Publicația Military Watch Magazine a transmis că, în ultimele sale zile, administrația Biden a concluzionat că Abrams „nu este util” în lupta din Ucraina. Jake Sullivan, fost consilier pe probleme de securitate al lui Joe Biden, a declarat că Abrams este un fel de experiment care a arătat că nu toate armele americane au efectul dorit asupra echilibrului de putere în războiul ruso-ucrainean.

„Când vine vorba de tancurile Abrams, am trimis tancuri Abrams în Ucraina…”, a explicat el. „Aceste unități de tancuri Abrams sunt de fapt subdimensionate, pentru că nu este cea mai utilă piesă de echipament pentru ei în această luptă”, a adăugat el.

Încă înainte ca SUA să ia o decizie în legătură cu trimiterea tancurilor, unii experți militari au avertizat că acest tanc greu nu este potrivit pentru relieful din statul european. Vehiculul de 71 de tone nu se descurcă bine primăvara și toamna în terenurile noroioase din Ucraina. În schimb, Leopard 2, de producție germană, este mai ușor (60 de tone) și mai agil.

Mai mult, ca și alte arme americane livrate Ucrainei, tancul Abrams a ajuns în conflict fără componente-cheie – în acest caz protecția bazată pe uraniu sărăcit. Washingtonul nu permite exportul acestei tehnologii. Astfel, această protecție a fost înlocuită în Ucraina cu una bazată pe tungsten și alte materiale, mai puțin eficientă, potrivit 19FortyFive.

Citește și: Tanc ucrainean Leopard 1 modernizat, oprit cu greu de ruși după ce a fost atacat de 12 drone (VIDEO)

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

1 comentariu

  1. Plin de experti pe aici.
    1. In Ucraina a fost trimis Abrams M1A1SA care cantareste 61 tone.
    2. Deasupra turbinei drona nu da de uraniu saracit si nici de tungsten
    3. In 3 ani am vazut 1 lupta tanc vs tanc

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.