Tánczos Barna anunță echipamente noi pentru controalele gărzilor de mediu/ Ministrul Mediului a semnat contractul de 13 milioane de euro
Ministrul Mediului, Tánczos Barna, anunţă că a fost semnat un contract de finanţare din PNRR, în valoare de 13 milioane de euro, pentru dotarea cu echipamente de monitorizare şi control a celor 43 de Comisariate judeţene ale Gărzii de Mediu.
”Dotăm Garda de Mediu cu echipamente noi pentru a creşte numărul şi eficienţa controalelor efectuate în domeniul gestionării deşeurilor. Am semnat, astăzi, contractul de finanţare din PNRR, cu o valoare de 13 milioane de euro, pentru dotarea cu echipamente de monitorizare şi control a celor 43 de Comisariate judeţene ale Gărzii de Mediu”, a arătat, luni, ministrul Mediului, într-o postare pe Facebook.
Tánczos Barna a explicat că echipamentele vor fi folosite pentru creşterea gradului de trasabilitate a deşeurilor, o vizibilitate sporită în traseul real al transporturilor de deşeuri şi, implicit, reducerea cantităţilor de deşeuri transportate ilegal.
Potrivit ministrului, vor fi achiziţionate, printre altele, 8 sisteme de scanare a camioanelor, 271 de camere video de bord, 16 drone şi 709 camere video purtate pe corp.
”Una din ţintele propuse prin proiect este ca, până la finele lui 2025, să fie efectuate primele 400 de misiuni de monitorizare şi control cu echipamentele achiziţionate”, a afirmat Tánczos Barna.
sursa: News.ro
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
© 2024 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.
3 comentarii