Tánczos Barna, după raportul ONU despre schimbările climatice: Protecţia mediului nu poate fi realizată exclusiv prin legi, este necesară schimbarea mentalităţii
Ministrul Mediului, Tánczos Barna, a trasmis, după raportul ONU despre schimbările climatice, că protecţia mediului nu poate fi realizată exclusiv prin legi, este necesară schimbarea mentalităţii. ”Vom putea lăsa în moştenire o planetă locuibilă doar prin reducerea emisiilor de carbon”, a transmis ministrul, precizând că trebuie să existe acţiuni corelate între instituţii guvernamentale, organizaţii nonprofit şi cetăţeni.
”Raportul experţilor ONU în domeniul schimbărilor climatice prevede explicit faptul că este nevoie de voinţă politică comună ca să rescriem scenariul pesimist despre care ne avertizează, pe bună dreptate, specialiştii din Grupul de lucru al IPCC. În consecinţă trebuie să privim spre viitor deoarece şi oamenii de ştiinţă recunosc că mai există speranţă. Însă trebuie să acţionăm acum în vederea evitării catastrofei climatice”, a scris pe Facebook ministrul Mediului.
Acesta consideră că ”trebuie să existe acţiuni corelate între instituţii guvernamentale, organizaţii nonprofit şi cetăţeni”.
”Protecţia mediului nu poate fi realizată exclusiv prin legi, este imperios necesară schimbarea mentalităţii în fiecare situaţie decizională. Aici nu mai vorbim despre noi, ci despre viitorul copiilor şi nepoţilor noştri. România va face tot posibilul ca în etapa reconstrucţiei economice de după pandemia Covid-19 reducerea emisiilor de carbon să fie un factor primordial. Vom putea lăsa în moştenire generaţiilor următoare o planetă locuibilă doar prin reducerea emisiilor de carbon şi consumul inteligent şi sustenabil de energie”, a mai transmis ministrul.
Potrivit acestuia, în etapa reconstrucţiei economice de după pandemia Covid-19, ”va trebui să includem în politicile naţionale criterii privind o infrastructură şi o industrie curată, sustenabilă, iar în paralel să creem oportunităţi de afaceri şi de locuri de muncă verzi”.
”În cadrul celei de-a douăzeci şi şasea Conferinţă a ONU privind schimbările climatice, care va avea loc la Glasgow în perioada 31 octombrie – 12 noiembrie, România va milita pentru soluţii durabile şi cu adevărat eficiente la problemele semnalate. La summit-ul climatic #Cop26, vom sprijini la toate nivelurile eforturile internaţionale, iar România va implementa, cu eficacitate, măsurile la care se angajează având în vedere aspectele economice şi sociale ale acestora”, a mai precizat ministrul.
Încălzirea globală accelerează, iar obiectivul unei limitări a acesteia la +1,5°C faţă de nivelul din epoca preindustrială urmează să fie atins către 2030, cu zece ani mai înainte decât previziunile anterioare, arată Grupul interguvernamental de experţi privind evoluţia climei (GIEC) într-un raport, în care relevă o responsabilitate ”fără echivoc” a omenirii în încălzirea planetei.
Aceasta este o ”alertă cod roşu” pentru omenire, care este necesar să însemne ”sfârşitul” energiei fosile, care ”distruge planeta”, a reacţionat secretarul general al ONU Antonio Guterres.
Acest raport de evaluare ştiinţifică – primul după şapte ani – ”trebuie să pună sfârşit cărbunelui şi energiilor fosile, înainte ca acestea să distrugă planeta”, îndeamnă într-un comunicat Antonio Guterres, care pledează ca începând din 2021 să nu se mai construiască nicio centrală cu cărbune.
sursa: News.ro
Sursa Foto: Facebook
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
16 comentarii