Tanczos Barna: Industria alimentară nu produce suficient / Va fi nevoie de programe de susţinere chiar peste fondurile europene
Industria alimentară din România are nevoie de programe de susţinere şi în anii următori, chiar peste fondurile europene, pentru că nu produce suficient, iar anul acesta vor fi două-trei scheme noi pentru zootehnie, a declarat, sâmbătă, ministrul Finanţelor, Tanczos Barna, în briefingul susţinut la Palatul Victoria, după aprobarea bugetului pe anul 2025, transmite Agerpres.
„Avem câteva scheme de finanţare în ministerele de resort. Agricultura generează un deficit foarte mare, industria alimentară practic nu produce suficient. Acolo avem Investalim (program naţional de finanţare pentru susţinerea industriei alimentare n.r.), mai avem două – trei scheme noi pregătite de domnul ministru Barbu (ministrul Agriculturii, Florin Barbu n.r), chiar ieri am vorbit cu dânsul, pentru zootehnie, pentru a creşte producţia autohtonă şi pentru a creşte procesarea autohtonă, pentru că asta este una dintre cele mai mari probleme. Petrecând câţiva ani buni în Ministerul Agriculturii, ca secretar de stat, chiar ştiu care au fost problemele de atunci. Din păcate, nu s-au rezolvat: pleacă animale vii din ţară şi se întoarce salamul, pleacă grâu, se întorc produse de panificaţie sau alte produse procesate. Acolo este una dintre cele mai mari mize şi în anii viitori. Este nevoie de Investalim, va fi nevoie de programe de susţinere a industriei alimentare chiar peste fondurile europene care sunt accesibile şi care sunt atrase în proporţie de 98-99% an de an sau perioadă de perioadă de către Ministerul Agriculturii”, a precizat Tanczos Barna.
Pe de altă parte, acesta a transmis că vor continua programele din Ministerul Economiei, Start-up Nation şi Femeia Antreprenor, unde vor fi alocate fonduri pentru efectuarea plăţilor.
„În acelaşi timp am stabilit cu domnul ministru Ivan (ministru al Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului şi Turismului, Bogdan Ivan n.r.) că vom continua programele din Ministerul Economiei. Start-up Nation o să fie un program anual. Anul acesta am asigurat credite de angajament pentru contractare şi, în momentul în care încep plăţile, vor avea şi banii pentru a face plăţi. Chiar astăzi am vorbit despre Femeia Antreprenor şi acolo am început contractările şi au chiar bani, în a doua parte a anului, să înceapă să facă plăţile. Deci pe Economie vom avea nevoie de câte un imbold, un catalizator, în domeniile care generează de cele mai multe ori sau cele mai mari deficite comerciale”, a mai spus Tanczos Barna.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankPentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.