G4Media.ro

Tanczos Barna: Parcul natural din jurul Brașovului, dorit de administrația USR, se…

Sursa foto: Pixabay

Tanczos Barna: Parcul natural din jurul Brașovului, dorit de administrația USR, se face doar cu aprobarea Ministerului Mediului / ”Nu am înțeles exact cum va arăta acest parc (…) n-am primit până acum nicio propunere în acest sens”

Ministrul mediului, apelor și pădurilor, Tanczos Barna, a afirmat, astăzi, la Brașov că așteaptă din partea administrației publice locale să transmită pe cale oficială propunerea de înființare a parcului natural sau a ariei protejate Brassovia, informează Agenția de presă Rador.

Asta în condițiile în care ministerul de resort este organismul care aprobă astfel de proiecte, după o analiză riguroasă a necesităților zonei, a spus oficialul. „Sunt susținătorul tuturor parcurilor care se creează în România, cu respectarea legii și cu parcurgea procedurii (…) Nu am înțeles exact cum va arăta acest parc (la Brașov – n.r.), pentru că parc național sau parc natural, așa cum se definește prin lege, se face de către Ministerul Mediului. Noi (la ministerul – n.r.) n-am primit până acum nicio propunere în acest sens. Am vorbit cu primarul Allen Coliban destul de mult pe această temă (…) Așteptăm inițiativa concretă de la nivelul unității administrativ-teritoriale Municipiul Brașov sau o asociere de municipii sau o asociere de unități administrativ-teritoriale”, a spus ministrul Tanczos Barna.

Oficialul de la mediu a subliniat că un proiect pentru înființarea unui parc natural trebuie să conțină informații complete despre scopul, obiectivul și despre asigurarea nivelului de protecție, deoarece, în cazul unei protecții stricte, nu se va mai putea interveni nici măcar pentru amenajarea unei piste pentru biciclete.

La rândul său, rectorul Universității Transilvania, prof. dr. ing. Ioan Vasile Abrudan, a adăugat că la acest moment există un studiu în desfășurare în care se face o analiză a valorii de protecție și a situației tuturor pădurilor Brașovului. Studiul este coordonat de Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare în Silvicultură „Marin Drăcea”.

“Atunci când vorbim despre conservare, trebuie să avem un motiv pentru conservare. Prima dată ar trebui făcută o radiografiere a situației speciilor, habitatelor din această zonă, trebuie văzut ce nivel de protecție necesită fiecare. Să nu uităm că Brașovul are arii protejate, cum este Tâmpa – rezervație științifică, cu protecție integrală (…) Deci, din acest punct de vedere cred că pașii logici și normali sunt aceștia: o radiografie a tuturor pădurilor Brașovului, să vedem unde este nevoie de conservare, unde este nevoie de acces al populației pentru diverse activități (recreere, piste de biciclete etc) și după aceea, comparând ceea ce avem deja în prezent, să vedem dacă mai este nevoie de ceva în plus”, a precizat prof. dr. ing. Ioan Vasile Abrudan.

Rectorul Universității Transivania a precizat că studiul despre pădurile Brașovului va fi finalizat anul viitor.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

9 comentarii

  1. Imediat s-au activat ”specialistii” silvici, ca nu cumva sa scape vreun copac de la taiere. Sa nu uitam, silvicultura se ocupa cu exploatarea padurii, aceasta e impartita pe clase de productie, analizeaza cresteri anuale samd. O padure care nu produce decat oxigen, nu este de dorit, pentru baietii ce studiaza metode din anii ’50.

  2. Parc e cand ii scoti pe unguri ( si nu numai) cu drujbele din padure.

  3. „Nu am înțeles exact cum va arăta acest parc”

    Pai cu ursi, cum sa arate? Ca si judetele Covasna si Harghita fara defrisari.

  4. Daca doreau USR si Colliban sa defriseze padurile, ungurul Tanczos Barna aproba rapid initiativa, trimitea UDMR imediat drujbele din dotare! 🙂
    Asa, daca vor sa faca parc, e greu de decis, trebuie analizat… 😛

  5. Trimiteţi-le poze că ăştia mai superiori nu pricep altfel, aşa fac şi la ei pe toate paginile pentru susţinătorii lor, folosiţi metoda greşită cu ei.

  6. Chiar titlul arata cum gandeste domnul de la UDMR. Nu putea sa spuna „Parcul natural dorit de administratial locala Brasov”.

    Omul nu gandeste in termenii legii, ai impartirii teritoriale si al divizarii responsabilitatii intre administratia centrala si locala. El gandeste in termeni feudali. „Aia de la USR vor sa le dam noi ceva, o mosie de-a noastra. Si noi o sa le dam cucu. Ca noi, astia de la UDMR, stim mai bine cum se gestioneaza o padure”

  7. Fara suparare dar are dreptate ungurul.
    La Brasov multa gargara. Toate proiectele fara cap, fara coada, proiecte fanteziste…..

  8. Nu am inteles cum arata acest parc spune tantos barna! Daca ii explica pesedeii sigur intelegea🤣🤣🤣