Tanczos Barna, un pas înapoi după ce a criticat Ministerul Economiei: Claudiu Năsui a deblocat situația directivei single-use plastic și îi mulțumesc public pentru asta
Ministrul Mediului, Tanczos Barna (UDMR), a făcut un pas înapoi după ce a criticat Ministerul Economiei condus de Claudiu Năsui (USRPLUS), spunând că ministerul nu știe să calculeze impactul fabricării produselor de plastic și că nu a fost sprijin de această instituție.
Barna a revenit joi seară cu un mesaj pe Facebook prin care a anunțat că a discutat cu Claudiu Năsui despre implementarea urgentă a Directivei Europene privind produsele din plastic de unică folosință, subliniind că ”au viziuni similare”.
Ministrul Mediului l-a lăudat pe Năsui spunând că este cel care a deblocat situația referitoare la transpunerea directivei single-use plastic imediat după ce a preluat portofoliul Economiei și i-a mulțumit public:
- ”Am discutat astăzi cu ministrul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului, Claudiu Nasui, despre implementarea urgentă a Directivei Europene privind produsele din plastic de unică folosință. Suntem colegi de mulți ani, avem viziuni similare și amândoi ne dorim ca procesul să se finalizeze cât mai curând și cât mai bine. Textul actului normativ este aproape finalizat, săptămâna viitoare, îl vom lansa în procedură de avizare interministerială. Vom finaliza cu succes acest proces de transpunere, iar acest lucru i se datorează, în bună măsură, domnului ministru Claudiu Năsui, cel care a deblocat situația, odată cu preluarea portofoliului. Îi mulțumesc public pentru asta”.
Context
Tanczos Barna a declarat, joi, într-o conferință de presă, că actul normativ privind transpunerea prevederilor Directivei single-use plastic ar trebui să fie în vigoare în câteva zile, dar nu se poate vorbi de aprobarea unei variante finale, criticând Ministerul Economiei. El a semnalat că „nu prea a primit semnale, nici sprijin” de la Ministerul Sănătăţii, iar Ministerul Economiei nu ştie să calculeze impactul sau consecinţele fabricării acestor produse din plastic.
- „Discutăm despre o chestiune extrem de importantă şi urgentă. Teoretic în câteva zile ar fi trebuit să avem în vigoare acest act normativ. Nu suntem în stadiul în care am putea să aprobăm varianta finală, dar înţeleg de la colegi că au avut loc multe discuţii, cel puţin interinstituţionale şi chiar dacă unele dintre feedback-uri au lipsit din partea colegilor de la diverse ministere, trebuie să mergem înainte şi să definitivăm textul de act normativ”, a spus ministrul la conferinţa organizată de Pria Events.
El a precizat că problema cea mai importantă este perioada de tranziţie şi se lucrează la un act normativ prin care, începând din această vară, cel puţin la festivaluri, să fie interzise produsele din Directivă.
- „Ca o primă concluzie, după ce săptămâna trecută, acum două săptămâni, am avut mai multe discuţii cu colegii mei, cred că problema cea mai complexă care trebuie rezolvată este perioada de tranziţie. Trebuie să vedem cum reuşim să legăm această perioadă în care totul este permis cu perioada în care majoritatea acestor produse vor fi interzise atât la producători cât şi punerea lor pe piaţă din stocurile pe care le au comercianţii sau producătorii. Ar putea exista şi măsuri intermediare. Lucrăm la un act normativ, o ordonanţă, prin care măcar la festivaluri să interzicem din vara asta folosirea acestor produse care sunt în Directivă. Cred că ar fi un semnal bun, pozitiv, astfel încât măcar acolo unde imediat se poate implementa să dăm un semnal pozitiv”, a afirmat Barna.
sursa foto: Facebook/ Szijjártó Péter
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
10 comentarii