G4Media.ro

Tanczos: Pădurea nu poate deveni o grădină botanică şi va trebui să…

Sursa foto: Pixabay

Tanczos: Pădurea nu poate deveni o grădină botanică şi va trebui să asigure resursa pentru industrie şi energie în Europa

Pădurea nu poate deveni o grădină botanică, iar în toată Europa aceasta va trebui să asigure, dincolo de sechestrarea de carbon sau de protejarea speciilor şi a habitatelor, resursa necesară pentru industrie şi pentru energie, a afirmat, miercuri, într-o conferinţă de specialitate, ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Barna Tanczos, citat de Agerpres.

„Dincolo de multiplele mesaje alarmiste pe pe Facebook, acum pentru prima dată vedem şi studii. Cred că este rolul patronatului, dincolo de clopotele care trebuie trase tot timpul, să vedem şi cifre. Ministerul trebuie să asigure echilibrul între funcţiile pădurii. Vedem ce se întâmplă pe plan mondial şi pe plan european. Echilibrul era tot timpul în mişcare între funcţia de biodiversitate, funcţia economică, funcţia socială. Acum se pune din ce în ce mai mare pe funcţia de biodiversitate, de funcţia de protejare a naturii, a fabricatelor, a speciilor. În acelaşi timp, suntem cu toţii conştienţi că pădurea nu poate deveni o grădină botanică. În toată Europa, pădurea va putea să asigure, dincolo de sechestrarea de carbon, dincolo de protejarea speciilor, dincolo de protejarea habitatelor, resursa necesară pentru industrie, resursa necesară pentru energie. În continuare, în Europa sunt milioane, poate zeci milioane de gospodării care folosesc lemnul ca sursă regenerabilă pentru generarea energiei termice şi electrice, dacă este cazul în anumite situaţii”, a menţionat Tanczos.

Ministrul de resort a adăugat că Strategia forestieră naţională se află în acest moment pe masa Ministerului Mediului, iar în această săptămână va intra şi în Guvern.

„Pădurile noastre trebuie să rămână sănătoase pentru a asigura pe termen lung această rezilienţă a schimbărilor climatice. Pădurile noastre trebuie să rămână sănătoase, pentru că trebuie să asigure resursa de lemn pentru industrie şi pentru cetăţeni, pe termen lung. Motiv pentru care această Strategie forestieră pe care o avem pe masa ministerului şi, în această săptămână, şi pe masa Guvernului, trebuie să asigure această sustenabilitate, rezilienţă şi echilibru între cele trei funcţii ale pădurii. Trebuie să avem la aceeaşi masă toţi factorii care vor binele pădurii şi care vor binele industriei, care vor binele habitatelor şi vor să contribuie la acest demers pe termen mediu şi lung”, a spus demnitarul.

Camera de Comerţ şi Industrie a României (CCIR) şi Asociaţia Industriei Lemnului – Prolemn organizează, în perioada 28-29 septembrie, conferinţa cu tema „Smart Green Industry: Potenţial verde pentru o industrie a viitorului”.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

27 comentarii

  1. Liber la drujbele UDMR si PNL
    Votam USL

  2. Asa, asa, taiem tot, acum, sa un mai ramana nimic…
    Si fara sa punem altceva la loc.

    • Si daca pui ‘la loc’, o padure rezulta o padure in care toti copacii au aceeasi varsta. Nu se mai numeste ecosistem, o padure in care nu traiesc vietuitoare, nu e diversitate. E un profesor tanar su destept la Cluj, a scris niste carti cu observatii din teren foarte bune. E complicata problema. Echilibrul trebuie deplasat inteligent de oameni extrem de inteligenti…. Momentan trebuie scos din extrema drujbaiala, e nevoie de timp pentru refacere… Daca e luat in calcul pentru incalzire, trebuie gasita o modificare genetica prin care padurea sa creasca extrem de repede. Nu e realist, crestem mult mai repede decat copacul.

    • DOAR TAIE IN romania NU IN ungaria !

  3. Paduri nu prea am mai ramas . Eu zic sa companiile care vor sa taie sa cumpere teren si sa planteze , iar pe urma sa taie

  4. Vai da’ ce mesaj puternic! Vorbești in numele tău de UDMR-ist care ar vrea rase toate pădurile, asa cum ați chelit aproape toți munții României. Nu s-ar ajunge la dezastrul in care suntem dacă pădurile s-ar tăia doar pentru lemnul de foc cu care se încălzesc romanii. Buba e ca afacerile voastre transforma țara intr-un deșert și atacați și omorâți oamenii care arată cu degetul jaful.

  5. Numai in Romanica o formațiune cu 5% reprezentivitate poate ajunge in poziţia de a face politica de mediu națională. La ce să te mai aştepți in următorii 6 ani cât plănuiesc ja vrele să fie la putere? La cât de multe tăieri.

  6. M w i e ăsta face exact ce se aștepta toată lumea să facă. Nicio surpriză. Drujbele mai fac accidente domestice?

  7. Ministrul Mediului in guvernul USL UDE MEREU HAUR face apologia drujbei! Ireal câtă pr0stie in votantul românesc! 😞

  8. Bai țanțose, sunt padurile mamicii tale? Taie frate padurea intr-un mod organizat, fara furt. La fiecare copac taiat, planteaza alti 10 copaci, ca sa ai si pe viitor de unde taia.

  9. Ați votat PSD 30%, PNL 25%, nu meritați să aveți păduri, popor de șerpi și lichele ticăloase ce sunteți. Deșertul vă așteaptă.

  10. normal ca nu-i pasa, dupa ce rade toata romania de paduri, se muta calare cu natia lui , la baza de pupatorii lui putin

  11. Foarte interesant discurs, identic în cuget și simțiri cu ”ideea” epocală a regimului Orban din Ungaria, care a lansat luna trecută ucazul ca toate școlile din privincie și din localități mai mici să treacă la încălzirea cu lemne, în locul gazului metan. Sănătatea și Educația sunt în portofoliul ministrului de interne în Ungaria, astfel că profesionalismul și grija față de sănătatea și bunăstarea oamenilor și copiilor nu pot fi puse la îndoială. Nu am văzut politician udmr care să iasă din cuvântul lui Orban. Viktor, i mean.

  12. Clar padu..che Barna esti neam cu Drujba lui Dumnezru f.m.m.i.g!

    • Ce cuvinte sforăitoare, frumos ambalate! i-auz’ la el, pădurea are funcția de protejare a naturii! Păi pădurea e natura. Nu e pădurea, nu mai e nici natura.
      Sau „funcția de protejare a fabricatelor” — ce fabricate, nene, a peletilor de lemn? a mobilei de rumeguș presat care a rămas după tăierea copacilor exportați?
      În Germania te ia mama dracu’ dacă tai un singur copac din curtea proprie, în România razi dealul, faci inundații sau alunecări de teren de razi și satul de la poalele dealului, vinzi lemnul de-ți ajunge de o viață îndestulată, îți mai rămân bani și de mită pentru autorități.

    • Padurea face parte din spiritul german. Austriecii si nemtii au unmare respect pentru “unspoiled land”. E parte din psihicul lor. Grecii iubeau polisul si se temeau de padure, mitul printului Acteon transformat de Artemis in cerb pentru ca indraznise sa intre in padure, devorat de cainii lui de vanatoare. Intre salbaticie, padure si psihicul nostru sunt legaturi interesante. Sunt reprezentari ale inconstientului. Faptul ca simplificam, ierbicidam, defrisam spune ceva despre psihicul (inconstientul) colectiv. Nemtii nu defriseaza la ei, austriecii idem.

  13. Ce cuvinte sforăitoare, frumos ambalate! i-auz’ la el, pădurea are funcția de protejare a naturii! Păi pădurea e natura. Nu e pădurea, nu mai e nici natura.
    Sau „funcția de protejare a fabricatelor” — ce fabricate, nene, a peletilor de lemn? a mobilei de rumeguș presat care a rămas după tăierea copacilor exportați?
    În Germania te ia mama dracu’ dacă tai un singur copac din curtea proprie, în România razi dealul, faci inundații sau alunecări de teren de razi și satul de la poalele dealului, vinzi lemnul de-ți ajunge de o viață îndestulată, îți mai rămân bani și de mită pentru autorități.

  14. Domnule ministru: formularea „in toata Europa” nu trebuie sa fie inteleasa „pentru toata Europa” cam cum este acum!

  15. Tara in care cei ce trebuie sa prinda infractorii ii scapa iar cei ce trebuie sa protejeze flora si fauna cauta metode de a le anihila

  16. Capete seci care stiti tot respirati industrie? Asfalt? Anvelope? Bani?
    Nu va mai ajunge?
    Seceta ne-a potolit si e doar un semnal daca punem interesele inaintea vietii!!!!

    • In “gradina Maicii Domnului” sunt paduri de gunoaie, dealuri de anvelope uzate, ceata de fum negru de la focurile de gunoaie, Negura voda (apa pe ruseste- stiu dou trei cuvinte, nu sariti). Aici moartea i-a dat mortii nickul cancer.

  17. Capră la Mafia Lemnului.

  18. ca bine zici, sa asigure nene REZILIENTA (buzzword 2021-2022+USR) fire-ar a dereaq de padure ca destul a stat degeaba ca o gradina botanica. gura noastra ce mananca, boznaru’ nostru plange…

  19. Honio honio taie la pedure, bata-te isten

  20. finlanda 71% din teritoriu paduri…suedia 69%…japonia 68%…montenegru,slovenia 61%…brazilia 60%…austria 47%…media europeana 40%…romania 30%‼️‼️‼️‼️…da m.ú..i.e udemere vrea sa incalzeasca europa cu lemne…tu.va m.m dă k..ü.r.v.e si tradatori…🤬🤬🤬🤬🤬🤬🤬🤬🤬🤬🤬🤬🤬🤬🤬🤬🤬🤬

  21. ,, Padure sanatoasa” = taiat la ras si transformata in pasune,asta inteleg mioarele de la PeeSeeDee+PeeNeeLee+UdeeMeeRee .
    Cam asta iese cand lupu ,,pazeste ,, oile