G4Media.ro

Târg cu specific pescăresc în curtea Ministerului Agriculturii, între 5 și 8…

Sursa foto: Pixabay

Târg cu specific pescăresc în curtea Ministerului Agriculturii, între 5 și 8 noiembrie / Borş tradiţional de peşte la pirostrie, peşte la plită (crap, caras, biban, somn, calcan),  saramură și  raci fierţi

Amatorii de produse din pește sunt așteptați în perioada 5-8 noiembrie în curtea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR) pentru a se bucura, timp de patru zile, de specificul activităţilor şi obiceiurilor din Delta Dunării, aunță Agenția de presă Rador.

Ministrul Agriculturii, Petre Daea, va deschide, sâmbătă, Târgul Pescăresc de toamnă, eveniment organizat în curtea instituţiei în cadrul campaniei de promovare a produselor agroalimentare româneşti şi de creştere a accesului românilor la alimente de calitate obţinute pe plan local, sub denumirea „Produs românesc – Bun pentru tine, bine pentru fiecare!”.

Membrii Federaţiei Organizaţiilor Producătorilor de Peşte din Delta Dunării vor oferi celor ce vor trece pragul târgului, o varietate de specialităţi din peşte. Preparatele vor fi realizate după reţete ale pescarilor lipoveni, renumiţi pentru pasiunea lor pentru gătit şi atenţia pe care o acordă atât gustului mâncării, cât şi aspectului, informează MADR.

Cherhanale din Jurilovca, Sfântul Gheorghe, Crişan, Mila 23, Murighiol, Ghindăreşti, Vadu şi 23 August vor expune spre vânzare produse dobrogene obţinute din peşte, precum: borş tradiţional de peşte la pirostrie, care poate fi servit cu ardei iute, mămăligă, mujdei; peşte la plită (crapcaras, biban, somn, calcan, stavrid, lufar, levrec, hamsie, chefal, şalău, zărgan); saramură de peşte cu mămăligă şi mujdei; raci fierţi; peşte prăjit.

De asemenea, la târg va fi prezent primul operator economic care exploatează de peste 20 de ani bogăţiile Mării Negre, procesând rapane, midii şi peşti marini din producţia autohtonă.

Pe lângă preparatele dobrogene puteţi alege şi produse cu specific pescăresc obţinute din diferite specii de peşti din apele de munte (păstrăv curcubeu) de la fermele piscicole din judeţele Iaşi şi Prahova.

Potrivit organizatorilor, vizitatorii vor avea ocazia să aleagă nu doar preparate proaspăt gătite, ci şi o gamă largă de preparate cu peşte, precum: zacuscă cu peşte, icre de crap sau de ştiucă, batog afumat, diverse sortimente de peşte marinat, sardeluţe marinate în vin sau ulei picant, cremă din păstrăv, unele din acestea atestate ca produse tradiţionale şi produse care deţin menţiunea de calitate facultativă „produs montan”.

Vor putea fi degustate şi produse reprezentative pentru Delta Dunării înregistrate pe scheme de calitate: Scrumbia afumată de Dunăre -Indicaţie Geografică Protejată (IGP), Salata cu icre de ştiucă -Indicaţie Geografică Protejată (IGP) şi Salata Tradiţională cu icre de crap – Specialitate Tradiţională Garantată (STG), dar şi Plăcinta dobrogeană care urmează paşii înregistrării ca Indicaţie Geografică Protejată.

De la târg nu vor lipsi vinuri albe, roz sau roşii ce însoţesc preparatele din peşte, astfel Cramele Viişoara, Ovidiu, Lucaci şi Hamangia vor oferi spre comercializare o gamă variată de vinuri. Pentru desert organizatorii propun colţunaşi cu brânză, care vor fi serviţi calzi cu smântână sau iaurt.

Tot în cadrul târgului meşteri populari vor crea ambianţa specifică Deltei Dunării prin obiecte decorative din lemn caracteristice Deltei Dunării, împletituri din stuf şi papură şi alte obiecte ce pot deveni amintiri de la acest eveniment. Sectorul cercetării va fi reprezentat de cercetători din cadrul Institutului de Cercetare-Dezvoltare pentru Ecologie Acvatică, Pescuit şi Acvacultură (ICDEAPA) Galaţi, Centrul de Cercetări pentru Piscicultură Nucet, Dâmboviţa şi al Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare Delta Dunării, Tulcea, care vor prezenta tehnologia de reproducţie a peştelui din Delta Dunării şi vor oferi informaţii despre speciile autohtone de peşti ce vor putea fi admirate într-un acvariu, subliniază MADR.

Pe parcursul celor patru zile de eveniment, vizitatorii se vor putea bucura de programe artistice susţinute de Uniunea Ucrainenilor din România, filiala Tulcea, comunităţile de lipoveni din localităţile Mila 23 şi Jurilovca, ce vor crea atmosfera tipică plaiurilor dobrogene.

De asemenea, în cadrul unui stand, experţi din cadrul ANPA şi AM POPAM vor putea oferi informaţii celor interesaţi de Programul pentru Acvacultură şi Pescuit 2021-2027.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

3 comentarii

  1. 😋😋😋😋😋😋😋

  2. Mi-ați făcut o poftă de politicieni la proțap, de zici că nu-i adevărat!

    Când mulți copii și adulți nu au ce mânca, ăștia se huzuresc nepăsători.

  3. borş de peste cu mamaliguta, peste la plita, saramura de peste si chiar raci ???
    dom’ne in curtea lui Daea e paradisul culinar.
    gurmanzi din toate colturile Bucurestiului veniti cu portofelele doldora de bilete de banca si aruncati-va-ti pe meniuri. luati si acasa, dati si la saraci un peste, un rac, o ciorba de peste.
    asta e Romania care se degusta cu placere!