G4Media.ro

Târg de adopţii de animale de companie, pe 26 mai, la Arena…

Sursa foto: Facebook / Nicușor Dan

Târg de adopţii de animale de companie, pe 26 mai, la Arena Naţională

Autoritatea pentru Supravegherea şi Protecţia Animalelor (ASPA) organizează un târg de adopţii de animale de companie, pe 26 mai, la Arena Naţională, transmite Agerpres.

Potrivit unui comunicat al municipalităţii, peste 50 de câini sănătoşi, deparazitaţi, vaccinaţi, microcipaţi şi sterilizaţi, din adăposturile ASPA, vor putea fi adoptaţi. Consilierii ASPA vor ghida vizitatorii în procesul de adopţie şi vor oferi informaţii despre îngrijirea câinilor. De asemenea, peste 20 de pisici de la asociaţiile partenere aşteaptă să îşi găsească o casă nouă.

Ajuns la a doua ediţie, evenimentul „Adoptă la Arenă” se va desfăşura în intervalul orar 10,00 – 18,00.

Evenimentul promovează un stil de viaţă activ şi sănătos, astfel că pe inelul exterior al Arenei Naţionale, de la ora 14,00, va avea loc un cros pentru oameni şi câini, pe o distanţă de un kilometru. Ambasadorul crosului este ultramaratonistul Andrei Roşu, care va da startul crosului alături de câinele lui, Hoka. Înscrierile se fac pe site-ul www.aspa.ro sau direct la stadion.

Echipele câştigătoare vor fi răsplătite cu premii de sponsorii crosului.

În program se regăsesc activităţi, jocuri sportive şi spectacole pentru copii. Cei mici au „Întâlnire cu Onix şi Barton”, spectacol pus în scenă de Opera Comică pentru Copii. Vor avea loc demonstraţii de dansuri sportive realizate de Academia Campionilor, demonstraţii de karate susţinute de Clubul Sportiv Akura, momente de jonglerii şi acrobaţii oferite de artiştii de la Circul Metropolitan Bucureşti. De asemenea, stiliştii Lofty Pets au pregătit demonstraţii de grooming canin.

Dresorii de la Clubul Câinilor Utilitari vor realiza demonstraţii de dresaj şi agilitate, iar reprezentanţii Diviziei Canine a Jandarmeriei Bucureşti vor prezenta exerciţii cu câinii de serviciu.

De asemenea, sunt programate activităţi sportive şi jocurile copilăriei: şotronul pe gazon, săritul corzii, elasticului, fotbal, ping pong şi multe altele. Antrenorii de la CSM Bucureşti vor organiza grupuri de copii pentru a juca tenis şi volei.

Participanţii la eveniment vor putea discuta cu medici veterinari, dresori, specialişti în îngrijirea animalelor şi reprezentanţi ai asociaţiilor de protecţie a acestora şi ai instituţiilor publice.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...