G4Media.ro

Târgul de Crăciun din Craiova este pe locul 6 în topul celor…

Sursa foto: Facebook

Târgul de Crăciun din Craiova este pe locul 6 în topul celor mai frumoase din Europa

Târgul de Crăciun din Craiova este pe locul 6 în topul celor mai frumoase din Europa, înaintea unor oraşe precum Bruxelles, Praga, Moscova, Manchester. Pe primele locuri s-au situat Budapesta, Viena şi Metz.

„Craiova s-a clasat pe locul 6 în topul celor mai frumoase Târguri de Crăciun din Europa, înaintea unor oraşe celebre şi cu o lungă tradiţie în organizarea sărbătorilor de iarnă, precum Bruxelles, Köln, Praga, Bruges, Moscova, Manchester sau Leipzig”, se arată într-un comunicat de vineri al Primăriei Craiova.

După 10 zile de vot online, site-ul European Best Destination a anunţat, vineri, rezultatele clasamentului pentru Best Christmas Market 2022.

„Cu un total de 17.904 voturi, dintre care 72% provenind din afara României – SUA, Marea Britanie, Franţa şi Germania, Craiova a obţinut cel mai bun rezultat ca oraş nou intrat în acest clasament internaţional, din toată istoria acestei competiţii ce datează din 2009. Potrivit comunicatului oficial al organizaţiei European Best Destinations, Târgul de Crăciun de la Craiova a obţinut şi cele mai multe voturi dintre toate destinaţiile româneşti (precum Sibiu sau Cluj-Napoca), ce s-au promovat, în ultimii ani, pe acelaşi site – www.europeanbestdestinations.com, se precizează în comunicat.

Primăria Craiova susţine că acest loc 6 în clasamentul celor mai frumoase pieţe de Crăciun din Europa este cu atât mai onorant, cu cât 173.620 de turişti din 163 ţări au votat în această perioadă dintre 21 oraşe candidate, propuse de European Best Destinations.

Între Craiova şi Trier din Germania, oraş clasat pe locul 7, este o diferenţă de peste 8.000 de voturi, iar Budapesta – care a câştigat competiţia din acest an – a fost votată de 24.180 de turişti.

„Ne onorează rezultatul acestei competiţii europene şi ne bucură faptul că imaginile din Craiova au fost văzute şi apreciate de turişti din toată lumea. Deja promovarea făcută de European Best Destinations, cu ocazia votului, a determinat mulţi turişti să ne viziteze oraşul şi Târgul de Crăciun, înregistrându-se un număr triplu de rezervări la hotelurile din Craiova, faţă de aceeaşi perioadă din anii precedenţi”, a declarat primarul Lia-Olguţa Vasilescu.

Datorită locului obţinut, Craiova s-a clasat automat şi în topul celor mai frumoase luminiţe de Crăciun din Europa.

Primăria Craiova a mai anunţat că, începând de vineri, hotelierii, agenţiile de turism şi toate companiile sau instituţiile care lucrează în domeniul turismului din Craiova au dreptul să utilizeze oficial logo-ul „European Best Christmas Market” pe toate comunicările, site-urile, fotografiile sau imaginile difuzate sau distribuite.

sursa: News.ro, Sursa foto: Facebook

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

18 comentarii

  1. Olguta rules!

  2. Tineretul PeSeDist voteaza, nu conteaza.
    Asa iti dai seama cât de inutil e sa ai pretenția la Calitate atunci când merge si așa…
    MRC ăla nu e din Craiova?

  3. Occidentul abia acum si-au dat seama de beneficiile prazului oltenesc.

    • Salut îmi trebuie ceva teste sau vaccin sa merg la Târgu de craciun în Craiova

    • Zici ca e la Praz Vegas 😀😀😀.

  4. Pai trebuie sa faca Olguta ceva sa ia ochii lumii sa o mai voteze,nu ?

  5. Bă frate, asta mă enervează la progresiștii gen primarul capitalei. Dincolo de postacii PSD, dincolo de voturi online din interes, cum reușește o semianalfabetă, mahalagioaică, să facă muci un premiant al Olimpiadei Internaționale de Matematică. Nu are un om care să – l consilieze. Nu are un jupân să pună la lucru asistații sociali să facă curățenie intr- un parc. Nicușoare cred că ești bine intenționat dar nu te văd bine.

    • @ion
      Nu-mi dau seama cum e „facut muci” Nicusor Dan in cazul asta. Cel mult asta arata unde e aria de expertiza a PSD: divertisment. Cu putine exceptii, PSD-ul nu prea arata alte reusite ( daca nu luam in considerare tunurile si ingineriile financiare cu banii contribuabililor ).

  6. Hai, nu va mai dati ochii peste capt volgutilir.

    Asta cu cel mai frumos targ de Craciun e o susta tip „Trofeul calitatii” sau ca premiile de „media” obtinute de alde Gadea si Badia prin US la tot felul de „competitii” obscure. Mars ma!

  7. A cotizat Olguta unde trebuie…

  8. Adevarul e ca dupa ce s-a intamplat in ultimul timp in Romania, Olguta e mai „votabila” decat Boc

  9. Cine a votat? Cine sunt acesti turisti care viziteaza Craiova?

  10. Țările serioase n-au ce căuta în acest top. Cu totul altele le sunt prioritățile. Așa și cu Nicușor Dan.

  11. Haha, Pai târgurile germane sunt inchis e, nu știu de ce le enumera acolo. O fi frumos nu zic nu dar sa nu exageram.

  12. Dacă vreți sa știți cum a câștigat Olguța întrebați pirații Internetului din Râmnicu-Vâlcea . Faci bot-uri si hăcuiești IP-uri câte vrei sa voteze pentru tine. Puteau sa o pună pe locul 1 dacă vroiau, dar era bătător la ochi. 😉

  13. Trebuie vaccin la targul de Craciun de la Craiova?