Tăriceanu, despre o eventuală plângere penală împotriva președintelui Iohannis: Să nu coborâm dezbaterea politică la un nivel foarte jos
Preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, a declarat sâmbătă, întrebat referitor la posibilitatea depunerii unei plângeri penale împotriva preşedintelui Klaus Iohannis, că a auzit „tot felul de zvonuri” şi nu doreşte ca dezbaterea politică să fie coborâtă „la un nivel foarte jos”, transmite Agerpres.
„Am auzit tot felul de zvonuri la care nu am niciun fel de dorinţă de a răspunde, pentru ca să nu coborâm dezbaterea politică la un nivel foarte jos. Am luat notă de comunicarea făcută de preşedinte, de răspunsul, în speţă, de refuzul domniei sale şi acest lucru sunt convins că va fi analizat de doamna prim-ministru, care este responsabil de buna funcţionare a Guvernului şi de numirea şi revocarea miniştrilor”, a afirmat Tăriceanu, întrebat dacă în coaliţie s-a discutat despre depunerea unei plângeri penale pentru înaltă trădare împotriva lui Iohannis în urma respingerii de către preşedinte a numirii Olguţei Vasilescu la Ministerul Dezvoltării.
Lia Olguța Vasilescu a anunțat, joi, într-o postare pe Facebook, că îi va face o plângere penală președintelui Klaus Iohannis pentru abuz în serviciu după ce acesta a refuzat să o numească în funcția de ministru al Dezvoltării (detalii aici).
Premierul Viorica Dăncilă a declarat, joi, într-un interviu pentru Antena 3, că nu se aștepta ca președintele Klaus Iohannis să respingă din nou numirea Olguței Vasilescu în funcția de ministru al Dezvoltării și că în coaliția PSD-ALDE este „o stare de iritare“. „Vom avea o ședință în coalitie și vom avea o decizie, nu pot să spun care va fi“, a adăugat Dăncilă (detalii aici).
Foto: Călin Popescu Tăriceanu / Facebook
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank© 2024 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.
2 comentarii