Tăriceanu: Nu beneficiez de efectul prescripției / Amânarea votului pe ridicarea imunității nu mă avantajează
”Nu beneficiez de efectul prescripției. Această amânare nu mă avantajează”, a declarat, marți președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu. Liderul ALDE a mai spus că s-a decis că în conducerea senatorului ca la referatul procurorilor să aibă acces toți parlamentarii, nu doar cei din Comisia Juridică. Tăriceanu a mai spus că ar fi fost pregătit și astăzi să vină cu explicații în cererea de ridicare a imunității în dosarul Microsoft, în care este acuzat că ar fi luat mită 800 de mii de euro.
Membrii Biroului permanent din Senat au decis, luni, prelungirea cu zece zile a termenului pentru întocmirea raportului de către senatorii jurişti în cazul cererii DNA de încuviinţare a urmăririi penale împotriva preşedintelui Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, a declarat vicepreşedintele Senatului, Claudiu Manda.
„Ne-a făcut această solicitare. Am hotărât, pe de o parte, să prelungim termenul pentru raport cu zece zile, să permitem senatorilor care doresc să studieze dosarul să vadă fiecare ce elemente are pentru a-şi concluziona un punct de vedere pentru vot şi, la fel, să existe o declaraţie de constituţionalitate, pentru că totuşi aceste documente sunt nepublice şi ideea este că cine vrea să le consulte, să ştie în cunoştinţă de cauză şi să voteze în cunoştinţă de cauză, nu neapărat să poată să expună în spaţiul public. Începând de astăzi am decis termen zece zile pentru studiere. Sperăm să nu mai fie nevoie de vreo altă prelungire”, a precizat Manda, citat de Agerpres.
Cât priveşte posibilitatea amânării raportului după sărbători, Manda a spus pot fi speculaţii de orice fel, însă Biroul permanent a fost sesizat „în acest moment” cu situaţia de fapt.
„Speculaţii pot să fie de orice fel, noi am fost sesizaţi în acest moment în Biroul permanent din partea Comisiei juridice cu această situaţie. Şi anume, colegi care doresc să studieze pentru a-şi formula un punct de vedere concret în ceea ce priveşte votul în plen. Am stabilit că are voie să studieze în acest termen de zece zile orice senator, cu o solicitare şi cu un angajament de confidenţialitate”, a susţinut Manda.
Liderul grupului parlamentar USD din Senat, Vlad Alexandrescu, a spus că această amânare este „nejustificată”, adăugând că votul pe raport în Comisia juridică s-ar fi putut da mâine, „adică la termenul care era deja prelungit o dată în cadrul Comisiei juridice”.
„În Biroul permanent, preşedintele Comisiei juridice, domnul Cazanciuc, a cerut încă zece zile de amânare pentru depunerea raportului în cazul ridicării imunităţii domnului Tăriceanu, justificând că şi alţi senatori ar trebui să consulte dosarele de la DNA şi referatul DNA. Din punctul de vedere al USR, care a votat împotrivă, ca şi PNL de altfel, această amânare este nejustificată pentru că dosarele se află deja de două sau de trei săptămâni depuse la comisie, era tot timpul din lume ca oricine ar fi dorit să consulte acest dosar, să o facă. De asemenea, nu are nicio legătură faptul că se întârzie votul celor 11 senatori jurişti, care au avut tot timpul să consulte acest dosar, cu faptul că alţi senatori, din alte comisii, doresc să vadă de asemenea acest dosar. Votul pe raport s-ar fi putut da mâine, adică la termenul care era deja prelungit o dată în cadrul Comisiei juridice. Reamintesc că Biroul permanent fixase iniţial termenul de 11 decembrie Comisiei juridice pentru depunerea acestui raport şi iată că acum comisia a cerut o amânare de zece zile, deci până la data de 21 decembrie„, a susţinut Alexandrescu.
Cu privire la termenul de prescriere a faptelor de care este acuzat Tăriceanu, Alexandrescu a susţinut că acesta nu se poate aplica, întrucât au „început actele de procedură”.
„USR consideră că ea (n.r. – prescrierea) nu se poate aplica, dat fiind că au început actele de procedură, inclusiv această trecere de la Biroul permanent la Comisia juridică, Comisia juridică către plenul Senatului. Le considerăm ca fiind acte de procedură şi deci considerăm că termenul de prescriere s-a întrerupt. Deci nu există nicio justificare pentru a întrerupe cursul anchetei penale”, a afirmat senatorul USR.
„În data de 4 decembrie, senatorii Liviu Lucian Mazilu, Aurel Horea Soporan şi Liviu Marian Pop au transmis Comisiei juridice cereri scrise prin care solicitau permiterea accesului la documentele transmise de PÎCCJ în dosarul menţionat. Având în vedere aceste chestiuni, precum şi solicitările unor membri ai Comisiei de a avea timp de a studia notele depuse de avocat, Comisia juridică a hotărât să solicite Biroului permanent să decidă cu privire la permiterea accesului tuturor senatorilor la dosarul PÎCCJ şi la referatul care îl însoţeşte şi, de asemenea, stabilirea unui calendar în acest sens. Astfel, Comisia propune ca accesul să se permită tuturor senatorilor în sala de şedinţă a acesteia, urmând ca senatorii să fie informaţi că au obligaţia de a păstra confidenţialitatea cu privire la documentele menţionate”, se arată în solicitarea adresată Biroului permanent şi semnată de preşedintele Comisiei juridice, Robert Cazanciuc.
Pe 4 decembrie, Comisia juridică a Senatului a amânat pentru a doua oară votul privind cererea procurorilor DNA de începere a urmăririi penale a liderului ALDE, Călin popescu Tăriceanu. Comisia juridică este controlată de PSD, care are 6 membri din 11.
Pe 7 noiembrie, Direcţia Naţională Anticorupţie a cerut Senatului încuviinţarea începerii urmăririi penale pentru Tăriceanu. Procurorii susţin că acesta ar fi primit indirect, în perioada 2007 – 2008, pe vremea când era premier, foloase materiale de aproximativ 800.000 de dolari de la o firmă austriacă.
Biroul permanent al Senatului a repartizat Comisiei juridice, în urmă cu trei săptămâni, solicitarea DNA şi dosarul care îl vizează pe preşedintele Camerei superioare.
Dosarul de luare de mită al preşedintelui Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, s-ar putea prescrie la sfârşitul acestui an dacă procurorii nu apucă să îl pună sub acuzare ca să întrerupă cursul prescripţiei, au explicat pentru G4Media.ro surse judiciare. Aceasta întrucât luarea de mită se prescrie după 10 ani şi Tăriceanu este acuzat că „ar fi primit, în mod indirect, în perioada 2007-2008, foloase materiale în valoare de aprox. 800.000 USD de la reprezentanţii unei companii austriece”, după cum a arătat DNA.
(Sursa Foto: Inquam Photos/ Autor: Octav Ganea)
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
10 comentarii