Tăriceanu: Nu trebuie să permitem unei minorităţi agresive şi violente să ne divizeze / Să ataci o instituție pentru că a încercat să împiedice anarhia este dovadă de rea-voință
Preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, susţine că nu trebuie să i se permită unei „minorităţi agresive şi violente” să îi divizeze pe români şi face apel la unii oameni politici „să lase deoparte limbajul jignitor şi îndemnurile la violenţă”, transmite Agerpres.
„Am avut zilele acestea ocazia să vorbesc cu mulţi români care mi-au mărturisit stupefacţia faţă de violenţele de limbaj care au dus, în final, la violenţe în stradă. O parte dintre ei mi-au cerut să intervin public cu un mesaj pentru a detensiona situaţia, cu un apel la calm şi unitate. (…) Revin astăzi (n.r. – marţi) cu o serie de precizări necesare, în situaţia în care văd că unii continuă să pună paie pe foc şi încearcă divizarea românilor. Primul mesaj este către români: suntem cu toţii cetăţeni ai României, o singura ţară şi un singur popor. Nu trebuie să permitem unei minorităţi agresive şi violente să ne împartă în susţinători ai unui partid sau altul, să ne divizeze, să îi întoarcă pe tineri împotriva celor în vârstă, pe cei din ţară împotriva celor din diaspora, ş.a.m.d.”, a scris Tăriceanu pe Facebook.
Potrivit lui Tăriceanu, „importante sunt valorile care ne unesc – libertatea de exprimare, dar şi respingerea violenţei de orice natură şi respectul faţă de drepturile şi libertăţile individului şi faţă de instituţiile statului chemate să le protejeze”.
„Ultima perioadă este marcată de o intoleranţă din ce în ce mai puternică, iar lupta politică trebuie dusă cu argumente, cu proiecte, nu cu apeluri la eliminarea adversarilor politici. Cei care le cer românilor să le poarte bătăliile lor politice, cei care îi îndeamnă la violenţă verbală sau chiar fizică urmăresc să îi folosească drept pioni şi depinde de noi toţi să nu intrăm în jocul lor. Al doilea mesaj este către acei politicieni care fac acum coadă la Parchet pentru a-i denunţa în bloc pe jandarmii chemaţi să menţină ordinea. Să ataci repetat o instituţie importantă pentru că a încercat să ţină sub control violenţele din timpul protestelor şi să împiedice anarhia este o dovadă de oportunism cras şi rea-voinţă şi trădează o mentalitate antidemocratică”, adăugă Tăriceanu.
El consideră că „prin discursul şi acţiunile lor, aceşti oameni politici pun paie peste foc şi hrănesc excesele şi chiar violenţa unei minorităţi vocale, pentru care votul într-o democraţie este un moft, iar guvernele ar trebui schimbate prin mijloace nedemocratice, inclusiv prin violenţă.
„Fac apel la aceşti oameni politici să lase deoparte limbajul jignitor şi îndemnurile la violenţă pe care le repetă cu insistenţă în aceste zile. Nu aşa se ajunge la putere! România nu se construieşte cu înjurături şi abuzuri, ci prin moderaţie, efort şi respectarea valorilor care ne unesc!”, a mai scris Tăriceanu pe pagina sa de Facebook.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
46 comentarii