Tăriceanu s-a contrazis la distanță de câteva secunde după ce și-a văzut dosarul de luare de mită: Întâi a spus că există un contract de consultanță între israelieni și PNL, apoi a susținut că acel contract nu există
Președintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, s-a contrazis singur miercuri în declarațiile făcute jurnaliștilor după ce și-a studiat dosarul penal în care procurorii anticorupție îl acuză că a primit, în perioada în care era premier, „foloase materiale” de aproape 800.000 de dolari de la o firmă austriacă pentru a interveni pentru încheierea unor acte adiţionale la un contract derulat de companie.
Potrivit DNA, suma primită de Tăriceanu reprezenta un comision de 10 la sută din valoarea acestor acte adiţionale şi ar fi fost folosită în beneficiul demnitarului, fiind transferată în baza unor contracte fictive încheiate cu mai multe companii offshore.
După ce și-a citit primul volum din dosar, Tăriceanu a spus că acel contract de consultanță a existat și nu e fictiv.
”Între PNL și consultanți a existat un contract, nu a fost unul de formă, așa cum susțin procurorii. PNL a plătit pentru consultanță și a plătit sume foarte consistente”, a spus liderul ALDE.
După câteva secunde însă, Tăriceanu a susținut exact contrariul.
”Procurorii fac o acuzație în baza unei oferte transmise de consultanții străini. O ofertă făcută trebuia însă să aibă un răspuns de acceptare din partea mea sau a PNL. Nu a existat o acceptare nici din partea mea, nici din partea PNL. Acea ofertă nu a fost urmată de un răspuns de acceptare și nici de un contract”, a susținut Călin Popescu Tăriceanu.
Preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, s-a dus miercuri să își studieze dosarul întocmit de DNA, la Comisia juridică, după ce cererea pentru încuviinţarea urmăririi penale în cazul său a fost transmisă Camerei superioare în urmă cu o săptămână.
Marţi, el preciza că avocatul său va analiza vineri documentele şi solicitarea DNA.
Tot marţi, preşedintele Comisiei juridice, senatorul Robert Cazanciuc, anunţa că Tăriceanu poate să-şi studieze dosarul de la DNA, în baza căruia se cere încuviinţarea începerii urmăririi penale, începând de miercuri până lunea viitoare.
Dosarul, care are 73 volume, fiecare cuprinzând între 79 şi 349 de pagini, poate fi studiat de Tăriceanu înainte de a fi audiat de către senatorii jurişti. Aceştia urmează să întocmească un raport, care va fi înaintat Biroului permanent pentru a fi repartizat pe ordinea de zi a plenului.
DNA a cerut săptămâna trecută încuviinţarea începerii urmăririi penale pentru Tăriceanu. Procurorii susţin că acesta ar fi primit indirect, în perioada 2007 – 2008, pe vremea când era premier, foloase materiale de aproximativ 800.000 de dolari de la o firmă austriacă.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
6 comentarii