Tăriceanu și-a anulat participarea la congresul ALDE european de la Madrid după noul dosar penal deschis de DNA pe numele său
Călin Popescu Tăriceanu și-a anulat joi participarea la congresul partidului european ALDE de la Madrid, au declarat pentru G4Media.ro surse din conducerea partidului.
Anularea vizitei la Madrid a fost cauzată de apariția dosarului DNA în care șeful ALDE e acuzat că ar fi luat 800.000 de dolari mită pentru a prelungi un contract de utilizare a licențelor Microsoft (detalii aici).
Congresul începe azi și durează până pe 10 noiembrie.
La congresul ALDE va fi discutată și cererea de excludere a partidului condus de Tăriceanu din familia ALDE european.
Luna trecută, purtătorul de cuvânt al ALDE european, Didrik de Schaetzen, a declarat în exclusivitate pentru G4Media.ro că, la Congresul partidului care va avea loc pe 9 noiembrie la Madrid, va fi dezbătută calitatea de membru a formațiunii conduse de Călin popescu Tăriceanu.
ALDE european, familia politică din care face parte partidul condus de Călin Popescu Tăriceanu, a decis la începutul lunii septembrie să continue ”monitorizarea cu atenție” a situației din România, pe baza unor standarde foarte clare, și, de asemenea, va cere clarificări de la formațiunea lui Tăriceanu ori de câte ori va fi necesar.
Decizia a fost luată după ce șefa liberalilor austrieci a solicitat luna trecută excluderea partidului condus de Călin Popescu Tăriceanu din familia europeană, acuzându-l că acționează ”împotriva intereselor și valorilor” promovate de ALDE european prin refuzul de a părăsi coaliția cu PSD.
Foto: Tăriceanu și Guy Verhofstadt, liderul europarlamentarilor ALDE (Agerpres)
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
14 comentarii