G4Media.ro

Tăriceanu: Vom vota Guvernul Cîţu, pentru a avea un guvern legitim. ”Solicit…

Tăriceanu: Vom vota Guvernul Cîţu, pentru a avea un guvern legitim. ”Solicit PNL să voteze la vedere”

Preşedintele ALDE, Călin Popescu-Tăriceanu, a anunțat joi că parlamentarii formaţiunii vor vota „cu noduri în gât” Guvernul Cîţu şi a solicitat liberalilor să voteze la vedere, pentru a demonstra că nu îşi demit propriul guvern, transmite Agerpres.

„Vom vota, cu noduri în gât, Guvernul Cîţu, pentru a putea avea un guvern legitim. Le solicit celor de la PNL să voteze la vedere, pentru că altminteri e clar că îşi trântesc propriul lor guvern şi contribuie la prelungirea crizei. Şi asta românii nu le-o vor ierta”, a scris Tăriceanu pe Facebook.

Liderul ALDE consideră că, prin această decizie, „CCR readuce legalitatea şi bunul simţ în politică şi mai ales pune capăt visului prezidenţial pentru alegeri anticipate”.

„Aşa cum era de aşteptat, CCR a declarat neconstituţională ordonanţa dată ‘noaptea ca hoţii’ de un guvern Orban care era deja cu un picior plecat din Palatul Victoria. CCR readuce legalitatea şi bunul simţ în politică şi mai ales pune capăt visului prezidenţial pentru alegeri anticipate. Încă tot nu pot să cred cum a fost posibil ca în PNL, partidul care ar trebui să fie stindardul democraţiei şi al apărării drepturilor individuale, inclusiv dreptul la un vot corect, s-a putut coace o asemenea ordonanţă! Ordonanţă care să legifereze frauda electorală, care să interzică dreptul partidelor mici de a avea reprezentanţi în secţii de vot, care să schimbe reguli importante în timpul jocului. E clar că PNL este condus din altă parte sau că la mutarea în Modrogan au luat ‘virusul Băsescu'”, spune Tăriceanu.

El declară că aşteaptă ca „Ludovic Orban şi PNL să înţeleagă implicaţiile acestei decizii şi să-şi voteze propriul guvern”, în condiţiile generate de răspândirea coronavirusului.

„A vota împotriva propriului guvern este astăzi un act de complicitate la continuarea crizei. Românii au nevoie de un guvern care să guverneze de-adevăratelea şi nu doar să mimeze munca. Vremurile sunt prea grele ca un guvern să mai funcţioneze după sloganul ‘Ludovic, fă-te că lucrezi!’, care a reprezentat programul de guvernare de până acum. Stoparea răspândirii coronavirusului este un efort comun în care rolul unui guvern legitim este esenţial. Dar şi mai important este rolul unui guvern atunci când vine vorba despre limitarea efectelor economice ale crizei, pentru că este inacceptabil să ieşim dintr-o criză de sănătate şi să intrăm într-o criză economică” a mai spus Tăriceanu.

Citește și – Ponta: Parlamentarii Pro România vor vota la vedere pentru învestirea Guvernului Cîţu / Anul trecut, Ponta a votat împotriva învestirii Guvernului Orban și în favoarea moțiunii de cenzură care a dus la demiterea acestuia

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

1 comentariu

  1. Iata ca si mortii voteaza. Or, mos Kkariceanu este un mort politic din care curg flegme politicianiste, gargare diversioniste si fraze sforaitoare sau sarituri la gatul PNL. In urma defunctului, un iz de grajd!