Tarife de trei ori mai mari, vara aceasta, la Complexul Week-end din Tg. Mureș / De la 7 lei, prețul biletelor urcă la 20 de lei / Localnicii au o reducere de 25%
Sezonul estival nu a fost deschis oficial, dar noile tarife au fost afișate la intrarea în Complexul Week-end din Târgu Mureș: 20 de lei pentru adulți și 10 lei pentru copii, relatează Agenția de presă Rador.
Pentru târgumureșeni există o reducere de 25% la biletele de intrare, iar administratorii Complexului spun că abonamentele sunt cea mai bună variantă. Cel mai probabil taxarea se va face de săptămâna viitoare. Investiții suplimentare nu s-au făcut față de anul trecut, dar toboganele noi, aflate în probe vara trecută, vor funcționa anul acesta. Acestea vor fi taxate suplimentar, la fel și șezlongurile, după cum aflăm de la directorul Complexului de Sport și Agrement ”Mureșul” din Târgu Mureș, Matyiasi Levente:
„Sezonul, teoretic, acum dorim să-l începem. În bazine avem apă și ne facem probele de recirculare. Sperăm ca pe săptămâna viitoare să putem deschide și cu bilete. Costul unui bilet este… în ușoară creștere: de la 7 lei la 20 de lei, cu specificarea că în ultimii 7 ani nu au mai fost creșteri de bilete. Noi am rămas blocați cu tarifele la nivelul anilor 2014-2015. De atunci, nu s-au mai aplicat măriri la tarife. Au crescut de trei ori pentru că ne-am raportat la ștrandurile și complexele din împrejurimi, inclusiv din județele vecine. Ce oferă Complexul de acești bani: avem 7 bazine de îmbăiere și, în plus, avem 3 ansamble de tobogane.”‘
Târgumureșenii sunt nemulțumiți de noile tarife de intrare la Week-end, iar discuțiile cele mai aprinse în acest sens sunt pe site-urile de socializare. Unii cred că în acest fel se vor selecta clienții, în schimb, alții spun că ne vom obișnui și cu tarifele mărite la Week-end, la fel cum sunt acceptate tacit și toate celelalte creșteri de prețuri
Târgumureșenii vor putea beneficia de abonamente la Week-end pentru întregul sezon estival: 150 de lei pentru un adult și 300 de lei pentru o familie. Parcările de la intrarea în Complex vor fi gratuite anul acesta.
Sursa foto: Zi de Zi
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
8 comentarii