G4Media.ro

Tarifele impuse de SUA ameninţă industria auto din Canada cu un „Carmageddon”

Tarifele impuse de SUA ameninţă industria auto din Canada cu un „Carmageddon”

Companiile canadiene susţin că taxele mari de import pe care preşedintele Donald Trump amenință să le impună automobilelor fabricate în Canada ar afecta grav economia țării şi ar duce la un adevărat „Carmageddon.” Un lider al industriei a declarat marţi, în faţa Comitetului permanent pentru Comerț Internațional din Camera Comunelor, că un tarif auto de 25 de procente reprezintă cea mai mare amenințare pentru Canada. Flavio Volpe, de la Auto Parts Manufacturer’s Association, a spus că preţurile maşinilor ar creşte aproape peste noapte şi mii de locuri de muncă riscă să dispară, atât în Canada, cât şi la americani.

Canada este al patrulea cel mai mare producător de automobile din lume, iar autovehiculele sunt al doilea mare export al ţării nord-americane (62.3 miliarde de dolari în 2017). Sectorul auto are 120.000 de angajaţi – 40.000 în asamblare și 80.000 în realizarea de piese auto, generând 80 de miliarde de dolari în activitate economică. Impunerea de tarife de către americani ar provoca daune serioase mai ales industriei din provincia Ontario, unde funcţionează numeroase companii producătoare de maşini. De exemplu, Dodge Grand Caravan și Chrysler Pacifica sunt asamblate în Windsor. În Oakville, Ford produce modelele Edge și Flex, precum și Lincoln MKT și Nautilus. General Motors produce modelul Cadillac XTS și Chevrolet Impala, precum și camionetele Chevrolet Silverado și GMC Sierra în Oshawa. Tot în Ontario, Toyota produce Corolla și Lexus RX în Cambridge și RAV4 în Woodstock. În Alliston, Honda are o fabrică care produce modelele CR-V și Civic. Înainte de asamblarea propriu-zisă, piesele pentru aproape toate aceste modele circulă dintr-o parte în cealaltă a frontierei dintre Canada şi Statele Unite, dar şi în Mexic.

Avertismentele experţilor canadieni au fost făcute în contextul în care perspectiva unui război comercial între cele două ţări aliate şi partenere este tot mai reală. La 1 iunie, SUA au impus tarife de 25% pentru oțel și 10% pentru aluminiu la importurile din Uniunea Europeană, Mexic şi Canada. Despre aceasta din urmă în special, Trump a afirmat că reprezintă o „ameninţare la adresa securităţii naţionale” a Americii. În plus, la finalul reuniunii Grupului celor şapte ţări puternic industrializate (Statele Unite, Canada, Marea Britanie, Germania, Franţa, Italia şi Japonia) desfăşurate recent în localitatea La Malbaie din Quebec, preşedintele Trump l-a descris pe premierul canadian Justin Trudeau ca fiind „necinstit și slab,” „moale şi umil” și și-a retras accordul pentru semnarea comunicatului comun. Ulterior, membri ai Administraţiei Trump şi-au continuat atacurile la adresa şefului Executivului de la Ottawa. Larry Kudlow, principalul consilier economic al preşedintelui Trump, a spus că şeful Guvernului de la Ottawa este responsabil de eşecul summitului G7 deoarece “ne-a înjunghiat pe la spate.” Kudlow s-a referit la conferinţa de presă pe care Trudeau a ţinut-o la finalul G7, în cadrul căreia premierul canadian a spus că taxele impuse de SUA „sunt insultătoare” faţă de istoria dintre cele două ţări şi a confirmat că va adopta represalii comerciale în iulie. „Canadienii sunt politicoşi şi rezonabili, dar nu vom fi trataţi ca nişte nimicuri,” a afirmat atunci Trudeau.

“Este o trădare. Ne-au păcălit. Nu doar pe preşedintele Trump, dar şi pe ceilalţi membri ai G7,” a spus Kudlow. Trump afirmase de altfel că decizia de retragere a acceptului american s-a bazat pe „declarațiile false” ale lui Trudeau și pe faptul că „Canada aplică tarife masive pentru fermierii, muncitorii și companiile noastre din Statele Unite.”

Ca răspuns, biroul lui Trudeau a emis o declarație în care a spus că”ne concentrăm pe tot ce am realizat la summitul G7. Premierul nu a spus nimic în plus faţă de ce a spus şi înainte, atât în public, cât și în conversații private cu președintele.” De altfel, ca răspuns la tarifele anunţate de Trump, Canada a pregătit o listă cu propriile taxe suplimentare impuse americanilor, în valoare de 12.7 miliarde de dolari. Măsurile retaliatorii – care vor intra în vigoare de la 1 iulie – vizează produse dintre cele mai diverse, de la sârmă şi bere, la sirop de arţar şi suc de portocale.

Ofensiva americană nu s-a oprit aici şi a continuat cu o declaraţie a lui Peter Navarro, consilierul comercial al Casei Albe, care a spus că „există un loc special în iad pentru orice lider străin care se angajează în diplomație de rea-credință cu președintele Donald J. Trump și apoi încearcă să-l înjunghie în spate pe drumul spre ieşire.” Trump a mers şi el mai departe cu războiul declaraţiilor, avertizând că afirmaţiile belicoase ale lui Trudeau faţă de tarifele americane vor costa Canada „o grămadă de bani.”

Iar acest moment pare că nu este foarte departe şi el vizează industria auto din Canada, o ramură vitală a economiei canadiene. În timpul unui miting electoral desfăşurat luni în Carolina de Nord, preşedintele Trump a ameninţat din nou cu impunerea unor tarife de 25% pentru maşinile fabricate în Canada, nemulţumit fiind de sistemul canadian de management al aprovizionării pentru industria lactatelor care, în opinia lui, le pune piedici nejustificate exportatorilor americani. „Dacă vreţi să faceţi asta, o să punem un mic tarif pe maşinile voastre,” le-a transmis Trump canadienilor.

Motive de îngrijorare

Avertismentele liderului american i-au pus în gardă pe experţii canadieni, care afirmă că impactul taxelor la oţel şi aluminiu va fi minor în comparaţie cu eventualele tarife pentru industria auto. „Un tarif de 25% pentru maşini și piese ar provoca ceea ce noi numim Carmageddon,” a declarat Flavio Volpe de la Auto Parts Manufacturer’s Association. „Industria operează cu marje de o singura cifră şi se va opri imediat, cu creştere a preţului de 25%.” Volpe a dat ca exemplu un autoturism în valoare de 32.000 de dolari (un preţ mediu în Canada), care va ajunge să coste 40.000 de dolari şi va fi dificil de vândut.

Expertul a afirmat că, la rândul lor, şi americanii vor fi afectaţi de eventualele tarife decise de Trump. „Stabilitatea economică a provinciei Ontario este în pericol, dar la fel se va întâmpla în Michigan, Ohio, Indiana, Pennsylvania, Kentucky, Alabama, New York – această acțiune singură va trimite imediat aceste regiuni în recesiune.” Lanțul de aprovizionare integrat din Canada şi SUA, construit de-a lungul multor ani, ar fi afectat serios. În plus, posibilele tarife de 25% ar duce la pierderea a mii de locuri de muncă pe ambele părţi ale frontierei. În Canada, numărul estimat de locuri de muncă în industria auto ar fi de zeci de mii.

Dar ce anume urmăreşte preşedintele american prin aceaste mişcări? Strategia lui Trump pare menită să readucă lanțul de aprovizionare auto înapoi în Statele Unite. În timp ce Canada și Mexic nu plătesc în prezent niciun tarif, producătorii din Japonia și din Uniunea Europeană plătesc 2.5%, însă taxează produsele americane cu 10%. „Nu e de mirare că Germania ne vinde trei mașini pentru fiecare maşină pe care noi o exportăm în Germania,” a scris recent Peter Navarro. SUV-urile BMW Seria-X, asamblate în Statele Unite, încorporează numai 25% – 35% produse americane, în timp ce motoarele și transmisiile provin din Germania și Austria, a remarcat el.

Unii experți susțin că tarifele vor fi impuse autoturismelor noi, în timp ce alții declară că ele vor fi aplicate componentelor auto de fiecare dată când intră în Statele Unite (65% din din toate părțile componente care intră într-un vehicul asamblat în Canada provin din America).

Situaţia pare într-adevăr dificilă pentru producătorii canadieni, iar experţii s-au grăbit să ceară negociatorilor de la Ottawa şi şefei diplomaţiei canadiene, Chrystia Freeland, să se întoarcă la masa negocierilor privind Acordul de Liber Schimb din America de Nord (NAFTA) şi să depună eforturi concertate pentru a evita un astfel de rezultat. „Trebuie să facem presiuni pentru a ne întoarce la masa de discuţii și pentru obţine un acord NAFTA, precum și pentru a evita, aproape cu orice preț, un război comercial cu SUA în domeniul automobilelor, ca să împiedicăm ambele părți să meargă pe o cale distructivă,” a spus John White, de la Canadian Automobile Dealers Association.

În declaraţiile făcute în faţa Comitetului permanent pentru Comerț Internațional din Camera Comunelor, specialişti şi lideri sindicali din partea producătorilor auto şi a companiilor din industria oţelului şi-au exprimat solidaritatea cu tarifele retaliatorii anunţate de Canada (şi care vor intra în vigoare duminică), cerând în acelaşi timp Guvernului de la Ottawa să ia măsuri pentru protejarea și sprijinirea companiilor și a lucrătorilor afectați. Ei au respins şi opiniile celor care cred că Ottawa ar trebui să evite să-l provoace pe Trump, afirmând că taxele anunţate de Canada sunt „justificate şi adecvate.” Aceasta deşi multe voci afirmă că economia canadiană este deja afectată (industria oţelului se confruntă în prezent cu reducerea vânzărilor din cauza tarifelor), iar problemele vor continua dacă Ottawa va escalada conflictul comercial cu Statele Unite.

Şi aceasta dintr-un motiv foarte simplu: comerțul cu SUA contează mai mult pentru Canada decât invers. Este un lucru pe care canadienii îl ştiu foarte bine. Aşa cum declara recent un avocat comercial din Toronto, Jesse Goldman: „este destul de evident că noi nu avem o putere atât de mare pe cât au americanii.” El nota de altfel că „impactul proporțional al unui război comercial bilateral între Canada și SUA este mult mai mare pentru Canada decât ar fi pentru SUA.” Aceasta este şi opinia consultantului comercial Adam Taylor, care a spus că măsurile de retorsiune canadiene împotriva produselor americane vor fi similare „unor gloanţe care ricoşează atunci când lovesc un tanc.”

Surse: The Globe and Mail, Huffington Post Canada, Wall Street Journal, canada.autonews.com, worldexports.com

Foto: G4Media.ro

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

5 comentarii

  1. Felicitari dle Trump! Asta merita sorosistii lui Trudeau!

  2. snowball effect. Daca se ajunge la intoducere taxarii la valorile vehiculate, nu mai are nimeni timp de statul de drept din Ro, se da liber la hiene, politic si economic. Atentie, unele sunt deghizate in urs.

  3. Eterna frumoasa poveste!?