G4Media.ro

Țările cu cele mai multe medalii la Jocurile Olimpice de vară: SUA…

Sursa foto: olympic.org

Țările cu cele mai multe medalii la Jocurile Olimpice de vară: SUA este cea mai premiată, în timp ce România are 309 medalii

Jocurile Olimpice de vară Paris 2024 au început oficial pe 26 iulie și urmează să se desfășoare până pe 11 august. Delegația României are în componență 106 sportivi la Paris 2024, care vor încerca să adauge medalii la cele 309 deja obținute.

România a câștigat prima sa medalie, bronz la rugby, tot la Paris, acum 100 de ani. Deși în competiția de atunci de rugby au mai participat doar Franța, care era țara gazdă, și SUA, povestea acestei medalii a făcut cucerirea sa să intre în istorie. Jucătorii români au fost nevoiți să-și plătească singuri transportul, patru zile de călătorie cu trenul, fără prea multă hrană și fonduri, iar apoi să joace împotriva granzilor sportului de atunci.

În orice caz, SUA conduce detașat un clasament al celor mai decorate țări la Jocurile Olimpice de vară, cu 2.635 de medalii, dintre care 1.061 de aur, 836 de argint și 738 de bronz, conform Statista.

Prima medalie olimpică obținută de Statele Unite a fost câștigată de James Brendan Connolly la Jocurile Olimpice din 1896, desfășurate la Atena, Grecia. Connolly a câștigat medalia de aur la proba de triplusalt, care era cunoscută atunci sub denumirea de „hop, skip, and jump”, potrivit Olympics.

Pe cel de-al doilea loc este situată totalitatea sportivilor ruși care au participat la Jocuri, indiferent de denumirea pe care o avea națiunea (Imperiul Rus, Uniunea Sovietică, Rusia). Aceștia au adunat de-a lungul timpului 1.627 de medalii, dintre care 609 de aur, 514 de argint și 504 de bronz.

Prima medalie olimpică câștigată de Rusia a fost obținută de Nina Romashkova (cunoscută și sub numele de Nina Ponomaryova) la Jocurile Olimpice de vară din 1952, desfășurate la Helsinki. Ea a câștigat medalia de aur la proba de aruncare a discului, cu o aruncare de 51,42 metri, stabilind astfel un nou record olimpic la acea vreme.

Al treilea loc este ocupat de Germania, indiferent de ce nume a purtat de-a lungul timpului. Nemții au cucerit 1.383 de medalii, dintre care 438 de aur, 455 de argint și 490 de bronz.

Prima medalie olimpică câștigată de Germania a fost obținută la Jocurile Olimpice din 1896, desfășurate la Atena, Grecia. Atletul Hermann Weingärtner a câștigat medalia de aur la proba de bară orizontală.

Următoarele locuri sunt ocupate de Marea Britanie, cu 916 medalii, și Franța, cu 749.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează