G4Media.ro

Ţările din OPEC îl vor regreta pe „prietenul Donald Trump” şi se…

sursa foto: Pixabay

Ţările din OPEC îl vor regreta pe „prietenul Donald Trump” şi se tem de preşedinţia lui Joe Biden – surse Reuters

Membrii cheie ai OPEC sunt temători că tensiunile din cadrul alianţei OPEC+ ar putea să reapară sub preşedinţia lui Joe Biden, potrivit unor surse apropiate de organizaţie, citate de Reuters, care spune că Donald Trump va fi regretat de organizaţie.

Donald Trump a început ca un adversar al OPEC, dar relaţiile dintre ţările exportatoare de petrol şi preşedintele american s-au normalizat de-a lungul vremii. În 2020, Trump a mediat o înţelegere între statele OPEC care a dus la cea mai mare restrângere a producţiei din istorie, cu 10%, pentru a combate efectele cererii reduse provocate de pandemie.

Biden ar putea modifica relaţiile diplomatice ale Statelor Unite cu 3 membri OPEC – liderul de-facto, Arabia Saudită, şi Iran şi Venezuela, ţări aflate sub sancţiuni internaţionale. Un alt mare producător, care nu este însă parte a OPEC, este Rusia. Rusia este liderul producătorilor de ţiţei ne-aliniaţi OPEC, în grupul numit OPEC+.

Temerile sunt că sancţiunile dure ale SUA asupra Iranului şi Venezuelei ar putea fi relaxate, ceea ce ar duce la o creştere a producţiei de petrol şi va face mai dificilă misiunea OPEC de a echilibra cererea şi oferta.

Biden a spus că va prefera diplomaţia multilaterală în faţa unor sancţiuni unilaterale, ca cele impuse de administraţia Trump, ceea ce însă nu înseamnă automat şi o relaxare a sancţiunilor.

Relaţiile s-ar putea schimba şi cu Arabia Saudită, ţară cu care Trump a păstrat relaţii cordiale în ciuda acuzaţiilor internaţionale privind legătura între prinţul moştenitor al regatului şi uciderea jurnalistului Washington Post Jamal Khashoggi.

sursă: Reuters / sursă foto: Pexels-Pixabay

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

3 comentarii

  1. daca civilizatia nu va scapa de extractia si exploatarea nemarginita a resurselor naturale atunci vor regreta toti si pentru totdeauna, asa ca mai bine sa plinga citeva tari(preponderent dictaturi) decit sa plinga toti.

  2. bideu va ingropa suprematia americana pentru totdeauna :)) ne reauzim in 2024 sau 2028 daca apuca 2 mandate sa vedem daca am nimerit-o!