Țările occidentale sunt de acord să „perturbe și să descurajeze” așa numita flota fantomă a Rusiei pentru a crește costurile războiului din Ucraina pentru Kremlin, afirmă oficialii guvernamentali din Estonia
Douăsprezece țări occidentale au convenit asupra unor măsuri de „perturbare și descurajare” a așa-numitei flote de nave fantomă a Rusiei, pentru a preveni încălcarea sancțiunilor și a crește costul războiului din Ucraina pentru Moscova, a declarat luni guvernul Estonian, potrivit Reuters.
Măsurile au fost convenite de Germania, Marea Britanie, Polonia, Țările de Jos, cele cinci națiuni nordice și cele trei state baltice, au declarat reprezentanții Estoniei, unde liderii Forței expediționare comune a celor 10 națiuni urmau să se întâlnească marți.
Țările occidentale au impus sancțiuni asupra unei game largi de nave despre care spun că sunt folosite de Moscova pentru a evita restricțiile privind exportul de petrol rusesc și alte încărcături. Navele din flota fantomă nu sunt reglementate sau asigurate de furnizorii occidentali convenționali.
„Luăm măsuri concertate pentru a descuraja flota fantomă a Rusiei și pentru a evita încercările de eludare a sancțiunilor”, a declarat premierul estonian Kristen Michal.
Danemarca, Suedia, Polonia, Finlanda și Estonia vor începe să verifice documentele de asigurare ale navelor suspecte care trec prin Canalul Mânecii, strâmtorile daneze, Golful Finlandei și canalul dintre Suedia și Danemarca, a adăugat el.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.