Țările UE nu au ajuns la un acord în privința plafonării prețului gazelor naturale, o soluție în acest sens fiind amânată
Ţările membre UE şi-au exprimat joi divergenţele de opinie cu privire la o propunere a Comisiei Europene destinată plafonării preţului gazelor naturale, pe care majoritatea celor 27 de state au apreciat-o ca fiind ineficientă, ceea ce le-a obligat să amâne adoptarea altor măsuri de răspuns la criza energetică, relatează Agerpres.
Reuniţi la Bruxelles, miniştrii Energiei au aprobat un text privind achiziţiile grupate de gaze naturale, la care pot participa, voluntar, consorţii de companii, şi un mecanism de solidaritate pentru ţările ameninţate de penurii, precum şi un alt text care simplifică autorizaţiile pentru infrastructurile de energie regenerabilă.
Însă aceste texte nu au putut fi adoptate în mod formal din cauza unui blocaj cu privire la cea de a treia propunere a Comisiei Europene, vizând plafonarea preţului gazelor.
„Adoptarea formală va surveni ulterior, împreună cu acordul politic” cu privire la mecanismul de plafonare, a declarat ministrul ceh al Industriei, Jozef Sikela, a cărui ţară asigură în prezent preşedinţia rotativă a Consiliului European.”Discuţiile au fost aprinse cu privire la acest punct, există poziţii foarte divergente, dar dezbatere abia a început”, a adăugat Jozef Sikela.
Autorităţile de la Praga au convocat o nouă reuniune ministerială pentru mijlocul lunii decembrie, în speranţa că acest dosar va putea fi deblocat înainte de summitul liderilor UE.
„Am stabilit poziţiile cu privire la cele două texte pentru care nu vor mai avea loc negocieri. Cel de al treilea este inacceptabil pentru toată lumea, în forma actuală”, a explicat ministrul belgian Tinne van der Straeten.
Mecanismul controversat propus marţi de executivul comunitar prevede plafonarea, pentru un an, a preţurilor la gaze atunci când preţurile la hub-ul de gaze TTF ar depăşi nivelul de 275 de euro/Megawatt oră timp de două săptămâni consecutive şi atunci când preţurile TTF vor fi mai mari cu 58 de euro faţă de preţul mediu mondial la gaze naturale lichefiate timp de 10 zile de tranzacţionare.
În conformitate cu condiţiile pentru declanşarea plafonului propuse de Comisie, acesta nu ar fi intrat în vigoare la finele lunii august, când preţurile au atins un nivel record, ceea ce în opinia susţinătorilor unui plafon face inutil mecanismul propus de Comisie.
„La acest nivel, nu putem vorbi de un plafon. Preţul gazelor ameninţă gospodăriile şi companiile noastre şi am pierdut mult prea mult timp fără rezultate”, a criticat joi ministrul grec Kostas Skrekas, în timp ce omologul polonez Anna Moskwa a catalogat propunerea Comisiei drept „o glumă” şi a cerut o nouă propunere „în zilele următoare”.
Liderii UE au cerut la finele lunii octombrie Comisiei să pregătească un mecanism „temporar” pentru a plafona preţul gazelor, însă cu condiţia expresă ca acest mecanism să nu perturbe aprovizionarea continentului şi nici să nu stimuleze consumul de hidrocarburi, două condiţii cerute de Germania, care este reticentă la orice intervenţie pe piaţă.
„Am primit instrucţiuni foarte clare cu privire la necesitatea de a evita efectele nedorite şi asta este ceea ce am făcut”, s-a apărat joi comisarul european pentru Energie, Kadri Simson, care a recunoscut că aşteptările şi cerinţele statelor membre erau foarte diferite.
Majoritatea statelor membre UE cer un plafon concret impus preţului gazelor naturale. De cealaltă parte a mesei se află un grup mic de sate membre UE, dar este vorba de ţări puternice conduse de Germania, prima economie europeană. Împreună cu Ţările de Jos, Suedia şi Finlanda, acest grup susţine că un plafon de preţ i-ar face pe furnizori să îşi vândă în altă parte gazele şi de asemenea ar elimina stimulentele pentru reducerea consumului de gaze.
„Chestiunea centrală este să evităm o perturbare a aprovizionării noastre cu gaze”, în faţa concurenţilor cumpărătorilor asiatici care ar oferi preţuri mai mari, a afirmat secretarul de stat în Ministerul german al Economiei, Sven Giegold. „Pe de altă parte, dacă pragul de declanşare este unul mult prea ridicat, mecanismul nu va fi de niciun ajutor. Va trebui găsit un echilibru”, a admis oficialul german
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank