Târziu, atac la Ciolacu pe motiv că nu mărește taxele și impozitele în cazul marilor contribuabili: Este şantajat, este obedient unor interese străine, din multe motive, dar nici unul legat de interesul naţional
Preşedintele Consiliului Naţional de Conducere AUR, senatorul Claudiu Târziu, a declarat joi, la o dezbatere pe tema creşterii taxelor şi impozitelor, că ordonanţa „sărăciei”, denumită şi „a austerităţii”, reprezintă „ultima lovitură pe care Guvernul o poate da economiei pentru a o băga definitiv în groapă”, transmite Agerpres.
„Facem eforturi pentru a bloca un astfel de document. Suntem un partid de opoziţie, aşa încât nu o putem face singuri, o putem face doar dacă avem o poziţie comună cu cei vizaţi, cu micii şi mai marii contribuabili reali, cei care alcătuiesc an de an bugetul statului şi care fac posibilă funcţionarea statului. (…) Filosofia corectă a unei guvernări responsabile ar fi aceea prin care se mută sarcina fiscală de pe umerii micilor contribuabili pe cei ai marilor contribuabili, pentru că ei sunt şi marii beneficiari.
De ce nu face asta Guvernul? Pentru că nu are curaj, pentru că este şantajat, pentru că este obedient unor interese străine, din multe motive, dar nici unul legat de interesul naţional”, a susţinut Târziu la dezbatere organizată de AUR la Palatul Parlamentului, cu tema „Economia naţională în pericol – creşterea taxelor şi impozitelor ruinează antreprenorii români”, eveniment la care au participat reprezentanţii asociaţiilor patronale, oamenii de afaceri şi organizaţiile profesionale.
Acesta a prezentat la finalul dezbaterii o parte dintre concluzii.
„Suntem de acord că în România starea de faliment din ultimii 30 şi ceva de ani s-a accentuat. Niciun guvern nu a reuşit să aducă bugetul pe plus. Întotdeauna au fost necesare împrumuturi, de asta suntem înglodaţi în datorii. (…) A doua chestiune, este vorba despre patriotismul economic invocat de domnul Ciolacu atunci când a preluat mandatul de premier. Dânsul pare foarte surprins de ce a găsit la Guvern şi în bugetul statului, de parcă nu ar fi fost la guvernare şi până atunci cu partidul domniei sale şi de parcă nu ar fi fost la guvernare PSD cu PNL sau separat în ultimii 30 de ani. Deodată a descoperit ce nevoie avem la buget.
Ce a spus dânsul că va face? Că va miza pe patriotismul economic pentru a duce înainte ţara. Din ceea ce vrea să facă prin această ordonanţă a austerităţii sau a sărăciei rezultă următorul lucru: că patriotismul economic, în viziunea domnului Ciolacu, vizează desfiinţarea antreprenorilor români; că patriotismul economic în viziunea domnului Ciolacu şi a cabinetului domniei sale vizează punerea pe butuci a cercetării în România; că patriotismul economic al domnului Ciolacu vizează, nici mai mult, nici mai puţin, decât desfiinţarea domeniului cultural; nu în ultimul rând, patriotismul economic al domnului Ciolacu vrea să pună în inferioritate mediul ONG din România, natural, care nu e finanţat din surse externe, faţă de partea aceea ong-istică finanţată din surse externe”, a punctat Claudiu Târziu.
În cadrul dezbaterii, deputatul AUR Adrian Axinia a spus că proiectul de ţară al guvernului PSD-PNL este „distrugerea” clasei de mijloc din România şi „pulverizarea”capitalului românesc.
„Avem o listă lungă cu multinaţionale cu cifre de afaceri mai mari de 100 milioane euro şi profit zero în România. În timp ce IMM-urile se închid pe capete, la aşa-zişii mari contribuabili este dezmăţ total. (…) Cum este posibil ca Guvernul Ciolacu şi coaliţia de guvernare să suprataxeze micii antreprenori care sunt sărăciţi deja de pandemie, de inflaţia galopantă, de creditarea cu dobânzi mari, deşi avem soluţia cu marile sume lipsă de la buget transferate de aceşti coloşi economici în afara ţării”, a spus deputatul AUR.
Ilie Şerbănescu, economist, fost ministru al reformei, a afirmat că România are deja un statut „clar de colonie” şi nu mai are drepturi.
„Noi ne plângem de Ciolacu, ne plângem de Ciucă, dar domniile lor răspund la telefoanele pe care le primesc şi fac exact ceea ce li se spune. Acest deficit bugetar şi starea economiei sunt foarte grave, mult mai profunde decât apar la suprafaţă”, a spus Ilie Şerbănescu.
Potrivit acestuia, dacă Guvernul face vreo încercare de modificare a sistemului fiscal din România „trebuie început cu deplasarea de la impozitarea muncii la impozitarea capitalului, bineînţeles a capitalului principal, acela al multinaţionalelor, altfel este o băşcălie”. AGERPRES/(AS – autor: Sorinel
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
© 2024 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.