G4Media.ro

Târziu susține că, dacă ar fi exclus din AUR, îşi „va construi…

Sursa foto: Ilona Andrei / G4Media.ro

Târziu susține că, dacă ar fi exclus din AUR, îşi „va construi alt partid” și „va intra în Parlament în 2028”

Preşedintele Consiliului Naţional de Conducere al AUR, Claudiu Târziu, a afirmat că excluderea sa din partid reprezintă o opţiune pe care o poate adopta la un moment dat conducerea colectivă a partidului sau ”George Simion cu mâna conducerii colective”. El a precizat că dacă se va întâmplat acest lucru, atunci intenţionează să îşi facă un nou partid, transmite News.ro.

Claudiu Târziu a fost întrebat, sâmbătă, la emisiunea Insider Politic de la Prima TV, dacă se aşteaptă să fie exclus din AUR.

”Ar putea să o facă, sigur, există toate mecanismele necesare şi este o opţiune pe care poate să o adopte la un moment dat conducerea colectivă sau, mai bine zis George Simion cu mâna conducerii colective”, a declarat Claudiu Târziu.

Întrebat dacă doreşte să îşi facă alt partid în cazul în care va fi exclus din AUR, Târziu a răspuns: ”Este absolut necesar ca noi să purtăm această luptă până la capăt şi să o purtăm cu valorile şi principiile pe care le-am declarat. Este de datoria mea ca om care, înainte de a intra în politica de partid, am slujit aceleaşi valori şi principii din societatea civilă, prin organizaţii civice, prin demersuri jurnalistice şi culturale, să îmi continui munca şi să fac posibilă reprezentarea politică parlamentară a acestei mişcări de renaştere naţională care este mult mai mare, mult mai veche, cu amplitudine mult mai importantă şi cu adâncime aşişderea decât partidul, să fac, deci, posibilă reprezentarea acestei mişcări pe scena politică a ţării”.

Târziu susţine că dacă îşi face alt partid, va intra în Parlament în 2028.

”Sunt absolut convins că dacă voi fi nevoit să construiesc un alt partid, vom intra în Parlament în 2028 şi nu doar atât, vom ajunge şi la guvernare, pentru că ştiu cum puteam să ajungem şi cu AUR. Şi din pricina unor decizii greşite, iată că nu numai că nu suntem la guvernare, dar nu avem nicio şansă să ajungem la guvernare”, a precizat liderul AUR.

La remarca potrivit căreia AUR are o şansă să ajungă la guvernare dacă George Simion va câştiga alegerile prezidenţiale, Târziu a replicat: ”Nici măcar atunci. Gândiţi-vă dumneavoastră ce dezbinare este în partea suveranistă. Cum facI? Că noi am ratat şansa de a face imediat după alegeri un pol suveranist care să fie baza unei noi coaliţii majoritare. (…) Nu am reuşit să facem un pol suveranist care să fie baza pentru o coaliţie majoritară în stare să dea un guvern. Dacă vine un preşedinte al nostru, cum va putea face el o majoritate? Determinând rupturi din celelalte partide? Cât va dura o astfel de chestiune? Cum va fi văzută în afara graniţelor? Cum va fi sancţionată? Noi şi aşa suntem la un rating de ţară absolut jenant şi suntem pe cale să ajungem chiar la gunoi (n.r. junk). Adică să nu mai avem niciun fel de credit în afară şi astfel să ne diminuăm drastic posibilităţile de dezvoltare. Ne putem juca în felul acesta? Eu cred că nu”.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

4 comentarii

  1. Liber la nebuni. Așa ne trezim cu „politicieni” fără prea mult creier, educație ioc dar nesimțire și neștiință maximă.

  2. Și altceva de mâncat kk cu polul suvernist ce a mai făcut acest domn Târziu? Altceva in afară de accederea la putere ce ar mai fi in intențiile lui? Nimic despre proiecte europene, sociale, nimic. Acest suvernism este despre NIMIC.

  3. Domnul Tarziu,sunteti deranjat de faptul ca Haur a devenit oficial biroul Fsb pe Romania(adica ZERO suveranism cu bocancul sovietic pe gat) sau doar ca Simion nu mai imparte rublelele?

  4. Simion este oportunistul #1, se îndoaie ca o salcie după cum bate vântul. Târziu este aripa hardcore creștin-talibană din AUR și are ca scop transformarea Romaniei într-un Afghanistan al Europei, o teocrație dictatorială cu popi la putere și zero drepturi și libertăți civile pentru „eretici”, femei, LGBT, etc.

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.