G4Media.ro

Tată și fiu din Brașov, despărțiți de un ordin de restricție /…

sursa foto: Pexels

Tată și fiu din Brașov, despărțiți de un ordin de restricție / Nu au voie să se apropie, după ce s-au luat la bătaie / Fiul a venit acasă cu concubina, de care nu avea voie să se apropie, tot prin ordin

Un bărbat din Braşov şi fiul acestuia nu mai au voie să se apropie unul de celălalt, după ce poliţiştii au emis pe numele amândurora ordine provizorii de protecţie, anunță News.ro. Cei doi au ajuns în atenţia poliţiştilor după ce s-au luat la bătaie, bătrânul fiind nemulţumit că fiul său a venit acasă cu concubina, de care nu avea voie să se apropie, în baza unei ordonanţe emis de un procuror.

Incidentele violente au avut loc sâmbătă după amiază, într-o familie din Săcele, judeţul Braşov. Poliţiştii au fost chemaţi să intervină după ce un bărbat şi fiul său s-au luat la bătaie.

„Din cercetările efectuate în cauză, a reieşit faptul că, în data de 10.06.2023, în jurul orelor 18.00, un tânăr şi tatăl său s-ar fi agresat fizic reciproc, în timp ce se aflau la locuinţa comună, din municipiul Săcele, judeţul Braşov. Incidentul a culminat în momentul în care tânărul l-ar fi agresat superficial pe tatăl său cu un cuţit pe care îl avea asupra sa. Conflictul s-ar fi declanşat când tânărul ar fi venit la domiciliu însoţit de concubina sa, faţă de care îi era interzis să se apropie, conform unei ordonanţe emise de procuror, prin care instituia măsura controlului judiciar faţă de acesta, aspect care a generat nemulţumirea tatălui său”, informează, duminică, Poliţia judeţeană Braşov.

În urma completării formularului de evaluare a riscului, poliţiştii au constatat că există pericol iminent, iar în aceste condiţii au emis două ordine de protecţie provizorie pentru o perioadă de cinci zile. În baza acestor documente, bărbatul şi fiul acestuia nu au voie se apropie unul faţă de celălalt la o distanţă mai mică de 100 de metri.

Totodată, având în vedere antecedentele sale, a fost reţinut pentru o perioadă de 24 ore şi introdus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

3 comentarii

  1. Huuoo! Jos labelele după familia tradițională dacică haurotodoxă! 🙃

  2. Dacă în articol scrieți despre ordinul de protecție (provizoriu), de ce în titlu folosiți noțiunea de „ordin de restricție”? Spre lămurirea voastră: în SUA există ordin de restricție, iar în România există ordin de protecție, așa că e nepotrivit să spuneți că la noi s-a emis ordin de restricție.