Tătaru: Am văzut a doua cocoașă mai agresivă decât primul val al epidemiei / În acest moment avem spre 1034 de paturi de Terapie Intensivă complet utilate
Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a declarat, marți, că România a trecut prin a doua cocoașă mai agresivă decât primul val al epidemiei de coronavirus și că, dacă regulile stabilite în momentul relaxării ar fi fost respectate, nu am fi ajuns în această situație. Ministrul a precizat că, în acest moment, sunt „spre 1034” de paturi de Terapie Intensivă complet utilate pentru tratarea pacienților cu COVID-19.
„Am văzut a doua cocoașă mai agresivă decât primul val. Avem și încărcare pe ATI. Secțiile de Terapie intensivă sunt segmentul care trepidează la un moment dat”, a spus Tătaru, aflat într-o vizită în județul Bihor.
„Avem spre 1034 de paturi ATI complet utilate. E un moment pe care îl putem gestiona, dar nu lăsăm doar pe corpul medical. (…) În măsura în care se respectau regulile, nu trebuia să trăim acest al doilea val”, a mai declarat ministrul.
Nelu Tătaru a precizat, de asemenea, că atitudinea celor infectați s-a mai schimbat, astfel că acum sunt pacienți asimptomatici care refuză să plece acasă din spitale.
Sursa foto: Inquam Photos / George Călin
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
8 comentarii