Tații copiilor exploatați la cerșit în Oradea au ajuns după gratii. Mamele sunt în arest la domiciliu. 9 din cei 11 copii, preluați de DGASPC
În cazul celor 11 minori care erau trimiși la cerșit chiar de către familiile lor s-au efectuat mai multe percheziții în urma cărora s-au confiscat bunuri și bani. Tribunalul Bihor a dispus arest preventiv pentru 4 bărbați, tații copiilor care erau exploatați fiind obligați să cerșească în parcările centrelor comerciale din Oradea. Mamele minorilor au fost plasate în arest la domiciliu, iar 9 dintre cei 11 copii au fost preluați de Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului, relatează ebihoreanul.ro.
Potrivit publicației bihorene, copiii erau transportați la cerșit cu dubiţe cu numere poloneze sau ungureşti. Una dintre maşini a fost surprinsă de mai multe ori în parcarea unor centre comerciale
Biroul de presă al DIICOT a informat că cele patru familii (3 din Bihor și una din Arad) acţionau ca un adevărat grup infracţional organizat, activitatea de cerșetorie la care îşi obligau copiii fiind unica lor sursă de venit.
„Persoanele vătămate minore erau obligate să se autoîntrețină din această activitate și să întrețină și ceilalți membri ai familiei”, se arată în informare.
Structura grupului a fost formată din două paliere: unii identificau locurile aglomerate unde să fie plasaţi minorii şi îi transportau cu maşinile în aceste zone, fără să se expună, iar ceilalţi îi supravegheau direct pe copii, ieşind cu ei la cerşit şi învăţându-i să fugă și să se ascundă în situația în care organele de ordine se aflau în zonă.
Ancheta a pornit în luna ianuarie a acestui an, fenomenul fiind reclamat la Poliţia Locală Oradea de către reprezentanţii firmei de pază dintr-un centru comercial, relatează ebihoreanul.ro
Verificând în teren, polițiștii locali i-au surprins în mai multe rânduri pe minori cerşind, vânzând linguri de lemn sau verdețuri, în parcările centrelor comerciale din Nufărul şi Calea Aradului, ca de pildă Hornbach, Dedeman, Selgros, Auchan, Brico Depot sau ERA Shopping Park.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
1 comentariu