Taximetriștii protestează luni dimineața în Piața Constituției / Organizatorul spune că s-a hotărât prelungirea manifestației și pentru zilele de marți și miercuri / Reacția industriei de ridesharing
Taximetriştii, membri ai Asociaţiei Naţionale a Patronatului Operatorilor de Transport în Regim de Taxi, (ANPOTRT), protestează luni în Piaţa Constituţiei, solicitând emiterea, în regim de urgenţă, a unei Ordonanţe de modificare a legii 204/2019(OG49/2019), pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 49/2019 privind activităţile de transport alternativ cu autoturism şi conducător auto, transmite Agerpres.
UPDATE Industria de transport alternativ transmite că guvernul nu a promis modificarea OUG49/2019, iar industria de taxi face cele 6 propuneri, pentru spun ei, un mediu concurențial egal, potrivit reacției industriei de transport alternativ.
„Însă sub această falsă premisă se urmărește de fapt eliminarea din piață a serviciilor de transport alternativ (Uber sau Bolt) prin presiunea exercitată asupra autorităților de a transforma cele 6 puncte în lege. Suntem de acord cu liberalizarea pieței, taximetriștii trebuie să beneficieze de condiții egale. Dar acest lucru nu se obține prin închiderea transportului alternativ pentru că toată lumea să folosească doar taxiul”, spune Cătălin Codreanu, președinte Coaliţia pentru Economia Digitală.
Știrea inițială
Luni, protestul se va desfăşura între orele 7:00-9:00 şi vor participa peste 600 de taxiuri, atât din Bucureşti, cât şi din ţară.
Ioan Pugna, organizator al protestului, a declarat luni dimineața pentru Digi24 că s-a hotărât prelungirea manifestației și pentru zilele de marți și miercuri.
Conform unui comunicat al Confederaţiei Sindicale Naţionale Meridian, acţiunea are ca scop atragerea atenţiei Guvernului României, privind multiplele solicitări depuse în ultimele şapte luni, în încercarea de a modifica Legea 204/2019(OG49/2019), care reglementează transportul alternativ.
Principalele revendicări ale taximetriştilor vizează: limitarea copiilor conforme, pe criterii similare cu cele aplicate serviciului de taximetrie, având ca rezultat protejarea calităţii vieţii şi aerului, aglomerării traficului şi poluarea din marile oraşe, cât şi asigurarea unei predictibilităţi economice pe acest segment de piaţă; eliminarea posibilităţii de emitere a copiei conforme pentru auto deţinute de operatori cu contract de comodat sau închiriere şi ridicarea pragului de autorizare la vechimea maşinii la 5 ani prima autorizare, maximum 10 ani; interzicerea colantării, sau aplicarea regulamentelor locale cu privire la r lame, pe autoturismele arondate la platformele digitale şi aplicarea de ecusoane pe portierele spate care să conţină datele de identificare ale operatorului; eliminarea „tarifului dinamic” potrivit recomandărilor de la Consiliul Concurenţei cu privire la practicile înşelătoare; respectarea Art. 6 din Legea 204/2019 cu privire la fiscalizarea curselor şi comisioanelor printr-o entitate fiscală înregistrată la ONRC cu Suspendarea avizului tehnic până la intrarea în legalitate.
„Precizăm de la început că acest protest nu este organizat pentru a pune presiune pe factorii decizionali, avem încrederea şi argumentele că propunerile noastre de modificare a legislaţiei, în speţă OG49/2019 (Legea 204/2019), se vor concretiza într-o ordonanţă de urgenţă pentru modificarea acesteia. Guvernul este obligat să asigure, prin politicile aplicate, un climat concurenţial corect pentru toţi jucătorii de pe aceeaşi piaţă. Este evident faptul că OG49/2019 are nevoie de ajustări tocmai pentru a asigura acest aspect. Având în vedere aceste aspecte solicităm Primului Ministru, Domnul Marcel Ciolacu, o întâlnire de urgenţă, aşa cum public şi-a exprimat disponibilitatea”, au declarat reprezentanţii ANPOTRT.
Sursa citată precizează că a fost emis un Protocol de către Primăria Municipiului Bucureşti pentru organizarea şi desfăşurarea adunării publice în zilele de 26, 27 şi 28 februarie 2024, potrivit căruia protestul va avea loc în Piaţa Constituţiei, parcarea publică, cu afluirea participanţilor între orele 7:00-9:00, şi cu participarea a maximum 800 de autovehicule inscripţionate TAXI. Pentru data de 27 şi 28, protestul a fost aprobat în aceeaşi locaţie, cu participarea a maximum 1.800 de autovehicule inscripţionate TAXI.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
1 comentariu