G4Media.ro

Taylor Swift: Anularea spectacolelor din Viena a fost devastatoare / Sunt recunoscătoare…

Photo by Robyn BECK / AFP

Taylor Swift: Anularea spectacolelor din Viena a fost devastatoare / Sunt recunoscătoare autorităţilor. Datorită lor, am jelit concerte şi nu vieţi / „Motivul anulărilor mi-a provocat un sentiment de teamă și vinovăție”

Taylor Swift a afirmat că anularea turneului ei din Viena din cauza unei ameninţări cu un atac i-a provocat „un nou sentiment de teamă”. Artista americană a explicat de ce a preferat tăcerea imediat după anularea concertelor, transmite News.ro.

Într-o postare pe Instagram, ea a spus că se simte „extrem de vinovată” pentru că atât de mulţi oameni plănuiseră să meargă la concerte.

Trei concerte au fost anulate în capitala Austriei la începutul lunii august, când trei persoane au fost arestate în legătură cu presupusa planificare a unor atacuri inspirate de gruparea Statul Islamic.

Cântăreaţa şi compozitoarea în vârstă de 34 de ani a încheiat etapa europeană a turneului său Eras Tour marţi, pe stadionul Wembley din Londra.

„Anularea spectacolelor noastre din Viena a fost devastatoare. Dar am fost, de asemenea, atât de recunoscătoare autorităţilor pentru că, datorită lor, am jelit concerte şi nu vieţi. Am fost încurajată de dragostea şi unitatea pe care le-am văzut la fani”, a spus artista pe Instagram.

Ea a spus că siguranţa fanilor ei a fost primordială atunci când a continuat cu turneul ei, adăugând: „Am decis că toată energia mea trebuie să meargă spre a ajuta la protejarea celor aproape o jumătate de milion de oameni pe care i-am avut venind să vadă spectacolele din Londra. Eu şi echipa mea am lucrat mână în mână cu personalul stadionului şi cu autorităţile britanice în fiecare zi pentru atingerea acestui obiectiv şi vreau să le mulţumesc pentru tot ce au făcut pentru noi”, a precizat Taylor Swift.

Explicând de ce a ales să aştepte până acum pentru a vorbi despre anularea concertelor de la Viena, care trebuiau să aibă loc între 8 şi 10 august, ea a spus: „Permiteţi-mi să fiu foarte clară: nu am de gând să vorbesc despre ceva public dacă cred că făcând acest lucru i-ar putea provoca pe cei care ar vrea să le facă rău fanilor care vin la concertele mele.În cazuri ca acesta, „tăcerea” înseamnă de fapt să dai dovadă de reţinere şi să aştepţi să te exprimi într-un moment în care este corect să o faci. Prioritatea mea a fost să terminăm turneul nostru european în siguranţă şi cu mare uşurare pot spune că am făcut asta”.
 

Vezi această postare pe Instagram

O postare distribuită de Taylor Swift (@taylorswift)

  

Swift a susţinut opt concerte pe Wembley în această vară, depăşind un record pentru orice cântăreaţă solo, care a fost stabilit anterior de Michael Jackson în 1988.

Următorul concert al lui Swift în cadrul turneului The Eras Tour este programat pentru 18 octombrie la Miami, Florida.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...