G4Media.ro

Teatrele de pe Broadway vor cere dovada vaccinării pentru accesul copiilor cu…

sursa foto: pixabay.com

Teatrele de pe Broadway vor cere dovada vaccinării pentru accesul copiilor cu vârste între 5 şi 11 ani / Minorii sub 5 ani vor avea acces cu condiția prezentarea unui test PCR negativ

Broadway League, asociaţie ce regrupează peste 40 săli de teatru, a anunţat luni că măsura obligatorie a vaccinării pentru a putea asista la spectacolele sale se va aplica şi copiilor cu vârste între 5 şi 11 ani începând cu 29 ianuarie, relatează Agerpres, care citează EFE.

La fel ca în cazul adulţilor şi al adolescenţilor, teatrele de pe Broadway vor cere un interval de cel puţin 14 de zile de la administrarea celei de-a doua doze pentru accesul la spectacole.

Asociaţia a anunţat totodată că actualele măsuri anti-coronavirus care pe lângă vaccinarea obligatorie impune şi purtarea în orice moment a măştilor se va extinde până la 30 aprilie.

„Suntem mândri să putem marca cele mai bune standarde de protocol împotriva coronavirusului în toate teatrele de pe Broadway din New York”, notează într-un comunicat preşedinta Broadway League, Charlotte St. Martin.

Minorii sub 5 ani vor avea în continuare acces în teatre, cu prezentarea unui test PCR negativ efectuat cu 72 de ore înainte, sau un test antigen realizat înainte cu şase ore de spectacol.

Actualul val de contagieri a determinat anularea timpurie a unor piese ca „Ain’t Too Proud”, „Thoughts of a Colored Man”, „Jagged Little Pill” sau „The Waitress”, precum sau suspendarea temporară a spectacolului „The Music Man”, cu Hugh Jackman în rolul principal, alături de alte musicaluri precum „Mrs. Doubtfire”, „Hamilton” şi „Regele Leu”.

În pofida înmulţirii contagierilor la New York asociate variantei Omicron – cu cifre maxime de până la 80.000 de cazuri într-o zi, săptămâna trecută – autorităţile oraşului nu au dispus închiderea şcolilor, magazinelor sau locurilor de agrement, optând pentru încurajarea populaţiei de a face a treia doză de vaccin şi de a creşte numărul centrelor de testare pentru COVID-19.

sursa foto: pixabay.com

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

19 comentarii

  1. Si pentru cei care inca nu s-au nascut? Cum vor fi testati?

    • Drogy, nick ul tau are 2 probleme:
      1. Este clonat, lucru care nu face altceva decat sa te victimizeze!!! O eroare majora!!
      2. Ori este un joc pervers al tau sau al unui grup apropiat tie pt a te victimiza.
      Eu as merge pe varianta 2. de ce? Datorita raspunsului care este foarte promt.

    • 🤣🤣🤣🤣

    • Voi sosocii aveti probleme grave la mansarda. Numai clone vedeti peste tot 🤣🤣

    • @ Mârlănia Ștampilă Klamp
      Te-ai apucat de clonat, travestitule MARIUSică ?
      Esti pe drumul cel bun, PATUțule !
      Altfel iar visai la macete, răngi, capete taiate si genunchi zdrobiți cu sete.
      Ia in continuare Carbaxinul si cand simti ca te apuca amocul, baga Rogojele la greu !🤣

    • Motz de pe koiotz iar a scapat de la Balaceanca, o pus mana pe un smartphone si face spam pe g4. Mai mult nu poti sa-i ceri, are probleme grave la mansarda. Viseaza numai clone de-a lui Arafat. Paranoia e in floare. 🤣

    • @ Mârlănia (travestitul MARIUSică PATUțul)
      Iar te-ai Carbaxit, tembelule rupt in coor !
      Treci pe Rogojele, bufon cu fustă si tocuri cui.

  2. E halucinant!!!

  3. Cu mandrie anunta asta, genial.

    • Pai logic, cum sa nu fie cu mândrie?
      La cate subvenții or fi halit, cer și q patra doza dacă e nevoie.

  4. Oameni sănătoși la cap, nu ca românii daci, so.soci!

  5. Faliment usor va dorim, si sali cat mai goale sau pline de vaxeri plini de karkalete! Va multzumim ca nu ne lasatzi sa ne amstecam cu purtatorii de ADE- Antibody-dependent Enhancement!

  6. Eu speram ca Pfizer sa inventeze o tehnologie de testare a fatului in burta mamei. Niciodata nu poti fii sigur.

    • Corect, si daca ai fat in burta mamei ala trebuie vaccinat. Din burta inca. Sa nu iasa cumva nevaccinat ca e periculos pentru toti.

  7. M-am uitat prea mult la serialul Clona, si acum vad clone peste tot. Medicamente, medicamente 🤣

    • Alta clonă de kkat, sluga lui Arafat !
      Postez in continuare, clonă uSECUrica, IDEEA din ceea ce spun conteaza, p(r)ostace, nu nick-ul !🤣

  8. Americanii au arme! Norocul lor e ca atunci cand o sa se sparga bubonul o sa aiba cu ce se apara de guvern plus ca mai au si ceva state unde e interzisa obligativitatea vaccinarii(si a mastii la interior) si au unde se refugia,in schimb la noi ne discrimineaza astia fara nicio greata ca stiu ca suntem oi obediente!

  9. 300k de oameni ați pierdut cu măsurile astea, demenților. Hai să vedem câți pleacă acum, stat condus de useriștii lor, democrații.