Techcelerator și Google lansează un program pentru startup-urile care vor să dezvolte produse pe bază de Inteligență Artificială
Techcelerator, un program de accelerare care se adresează startup-urilor românești de tehnologie, și Google for Startups anunță lansarea programului de accelerare „Advancing AI” pentru startup-urile locale care doresc să dezvolte produse bazate pe AI (artificial intelligence) și să își crească afacerile, potrivit unui comunicat comun de presă.
Programul își propune să stimuleze ecosistemul de inteligență artificială din România prin sprijinirea antreprenorilor din această zonă, oferindu-le acces la resursele specializate furnizate de Google.
Aplicațiile sunt deschise aici, până pe 15 octombrie 2020.
Toți candidații vor fi invitați la o sesiune online în cadrul căreia experții Google AI vor prezenta cele mai noi tendințe din această industrie, oportunități și povești de succes. După acest eveniment, juriul va selecta până la 5 echipe care vor intra în program. Acestea trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele criterii: să aibă o echipă tehnică puternică, un produs aflat în faza de prototip sau MVP(Minimum Viable Product) care folosește tehnologii precum AI, ML (Machine Learning), Deep Learning, Big Data, Advanced Analytics. Startup-urile ar trebui să aibă, de asemenea, un produs cu potențial de creștere la nivel internațional și un angajament puternic de a-l valida și extinde rapid pe piața vizată.
Având acces la resursele premium ale Google – experții, rețeaua și tehnologiile avansate – startup-urile vor beneficia de două luni de sesiuni de mentorat axate pe trei module esențiale pentru dezvoltarea afacerii lor: „AI Design Thinking, o abordare centrată pe nevoile utilizatorilor pentru dezvoltarea produselor AI”, „Product Management și Marketing pentru produsele AI” și „Pregătire pentru atragerea de investitori”. Programul se va încheia în decembrie 2020 cu un eveniment de tip Demo Day, dedicat tehnologiilor avansate AI.
Programul de accelerare „Advancing AI” oferă acces startup-urilor la instituții din Europa Centrală și de Est pentru validarea serviciilor oferite și dezvoltarea afacerii, la avantaje și instrumente de lucru dedicate startup-urilor din industria hi-tech asigurate de partenerii Techcelerator, la o rețea de investitori pentru finanțare ulterioară, la mentori și know-how orientat pe nevoile companiilor din program, la suport inclusiv după programul de accelerare.
Pentru acest program, Techcelerator menține același nivel de potențiale investiții ca pentru cel orientat către soluțiile Fintech: până la 200.000 de euro în total de la GapMinder VC, dar și acces la oferte de co-investiții de la platforma de crowdfunding SeedBlink și de la comunitățile de business angels, precumTechAngels, validate de progresele startup-urilor înregistrate de-a lungul perioadei de accelerare.
Până în prezent, Techcelerator și GapMinder VC au sprijinit mai multe companii #DeepTech, printre care MedicAI, XVision, SecurifAI, Cyscale și TypingDNA, să obțină investiții. Typing DNA a atras investiții și de la Gradient Ventures San Francisco – fondul de investiții cu capital de risc specializat pe AI al Google.
Toate companiile incluse în programul “Advancing AI” vor primi beneficii de la partenerii Techcelerator în valoare de peste 150.000 de euro: acces gratuit Google Cloud, credite Stripe, conturi HubSpot pentru startup-uri, produse software FreshWorks și altele.
Foto: Pexels.com
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank