G4Media.ro

Telecabina de la Cetatea Devei urmează să fie modernizată / Lucrări de…

Sursa foto: Facebook / Telecabina Deva

Telecabina de la Cetatea Devei urmează să fie modernizată / Lucrări de peste 15 milioane de lei

Telecabina care urcă la Cetatea Deva, din judeţul Hunedoara a fost oprită deoarece Primăria municipiului o va înlocui în cadrul unui proiect de peste 15 milioane de lei, anunță News.ro. Noua telecabină va putea transporta 30 de persoane.

”Serviciul Public de Întreţinere şi Gospodărire Municipală Deva anunţă oprirea Telecabinei care facilitează accesul pe Cetatea Devei, începând de astăzi, 22 noiembrie 2021. Motivul este începerea lucrărilor la obiectivul de investiţie ”Modernizare ascensor înclinat, acces Cetate Deva” şi predarea amplasamentului constructorului”, se arată într-un comunicat de presă, de luni, al Primăriei Deva.

Sursa citată a prcizat că noul ascensor care va facilita accesul în Cetatea Deva va avea o capacitate de 30 de persoane.

”Investiţia va cuprinde şi modernizarea instalaţiei de transport înclinat, a sistemelor de comandă şi siguranţa funcţională a acestora, modernizarea celor două staţii între care circulă telecabina, amenajarea şi refuncţionalizarea zonei de aşteptare în zona pietonală de la poalele Dealului Cetăţii, redimensionarea camerelor tehnice în cele două staţii (plecare, sosire) pentru noile fluxuri de turişti, modernizarea grupurilor sanitare, adaptarea rampelor pentru persoanele cu deficienţe neuromotorii la standardele şi normativele în vigoare”,  a mai transmis Primăria Deva.

Această investiţie face parte din strategia de dezvoltare a municipiului Deva în ceea ce priveşte promovarea, dezvoltarea şi valorificarea patrimoniului natural şi cultural precum şi dezvoltarea activităţilor economice din domeniul turismului.

Valoarea totală a proiectului este de 15.778.243,09 lei fără TVA.

Telecabina care deserveşte în prezent Cetatea Deva a fost pusă în funcţiune în anul 2005 şi are o capacitate de 16 locuri.

Durata de implementare a investiţiei de la semnarea contractului şi predarea amplasamentului către firma care va câştiga licitaţia este de 12 luni.

Sursa foto: Facebook / Telecabina Deva

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

2 comentarii

  1. Am mers asta vara cu ea. Inghesuiala, se deschideau doar doua gemulete foarte mici, ne sufocam acolo. Bine ca o schimba.

  2. Nu mai era nimic de rezolvat in Deva?