G4Media.ro

Telemedicina, instrument benefic pentru pacienții cu diabet zaharat. În perioada 2020 –…

Sursa foto: Forumul Român de Diabet

Telemedicina, instrument benefic pentru pacienții cu diabet zaharat. În perioada 2020 – 2022, una din cinci consultații pentru această boală s-a realizat prin servicii medicale la distanță

Utilizarea tehnologiei pentru a oferi servicii medicale la distanță, inclusiv consultații, diagnosticare și monitorizare a pacienților, contribuie zilnic la îmbunătățirea calității vieții persoanelor cu diabet zaharat. Telemedicina joacă un rol semnificativ în managementul acestei boli prin acces rapid la sfaturi medicale, monitorizarea glicemiei și ajustarea tratamentului fără a fi necesară deplasarea la medic.

Un studiu al Consiliului Concurenței publicat recent arată că în perioada 2020 – 2022 cele mai multe teleconsultații au fost întâlnite în specialitățile diabet zaharat, nutriție și boli metabolice, unde circa 1 din 5 consultații a fost realizată la distanță. Astfel, consultațiile efectuate în regim de telemedicină pentru pacienții cu diabet zaharat au reprezentat 20,2% din totalul consultațiilor anuale, potrivit unui comunicat al Forumului Român de Diabet remis, marți, G4Media.

Potrivit sursei citate, telemedicina aduce avantaje semnificative, printre care se numără accesibilitatea mai ușoară la servicii medicale pentru pacienții cu mobilitate redusă sau care locuiesc departe de unitățile medicale. De asemenea, facilitează accesul pacienților din orașele mici sau din mediul rural la consultații cu medici experimentați din centre medicale mari. Totodată, telemedicina este un instrument care permite monitorizarea pacienților cronici stabili, care pot fi gestionați eficient prin teleconsultații și telemonitorizare.

În România, cadrul legal care a permis desfășurarea consultațiilor medicale prin soluții de telemedicină a fost adoptat în primăvara anului 2020 pentru majoritatea specialităților medicale în contextul pandemiei de COVID-19, după finalul pandemiei fiind menținută posibilitatea de a oferi consultații prin soluții de telemedicină în cazul unor patologii cronice, printre care se numără și diabetul zaharat. În cazul tratamentului diabetului, plusvaloarea adusă de telemedicină vizează în special eficientizarea procesului de îngrijire a diabetului și creșterea accesului pacienților la tratament și consultații medicale specializate în cadrul Programului național de diabet.

La nivel european, telemedicina joacă un rol esențial în gestionarea diabetului zaharat

La nivelul Uniunii Europene, soluțiile de telemedicină includ produse și platforme care colectează și păstrează informații și date ce pot fi analizate de la distanță de către un medic pentru a fi interpretate și a îmbunătăți condiția pacientului. Principalele categorii de servicii de telemedicină la care se apelează sunt telemonitorizarea și teleconsultația, conform unui studiu al Comisiei Europene din 2018. Același studiu evidențiază faptul că specializările care utilizează preponderent telemedicina sunt bolile cardiovasculare, bolile pulmonare obstructive cronice și diabetul zaharat, precizează sursa citată.

În cadrul studiului realizat de Comisia Europeană, a fost analizat potențialul benefic al telemedicinei. Principalele constatări ale acestei analize arată că telemedicina este raportată a fi benefică în 73,3% dintre cazurile acoperite de literatura de specialitate, în timp ce efectele negative se regăsesc în 5,6% dintre acestea. Restul de 21,1% prezintă un efect neutru al utilizării telemedicinei ca mijloc de economisire a costurilor.

Parametrii care au un impact puternic asupra rentabilității soluțiilor de telemedicină raportați de studii includ: distanța dintre pacient și cel mai apropiat profesionist din domeniul sănătății, timpul necesar pentru fiecare consultație, costul unei vizite la medic și rata mortalității.

“Telemedicina joacă un rol crucial în managementul diabetului zaharat, oferind soluții inovatoare și accesibile pentru monitorizarea și tratamentul pacienților, fiind o soluție utilizată tot mai frecvent atât în Europa, cât și în România. Aceasta contribuie la îmbunătățirea calității vieții persoanelor cu diabet zaharat și a rezultatelor în gestionarea acestei afecțiuni. Posibilitatea de a oferi servicii medicale la distanță prin soluții de telemedicină este de o deosebită importanță pentru pacienții cu afecțiuni cronice, în special pentru cei cu diabet zaharat, deoarece îmbunătățește accesul acestora la tratament, generând astfel premisele unei reușite terapeutice sustenabile. În contextul dezvoltării tehnologice actuale, telemedicina a devenit pentru îngrijirea diabetului nu doar o simplă opțiune, ci o veritabilă necesitate, care poate complementa cu succes serviciile medicale tradiționale.

Este un fapt bine-cunoscut că numărul crescut de pacienți cu diabet zaharat reprezintă o provocare pentru sistemul de sănătate, în special prin prisma accesului acestor pacienți la asistență medicală și tratament de specialitate. Așadar, în condițiile în care anumiți pacienți au un istoric medical cunoscut de medicul diabetolog curant și au acces la soluții de comunicare la distanță adecvate, în situația în care nu au fost identificate modificări ale statusului medical care să impună o consultație medicală clasică, serviciile medicale pot fi oferite, periodic, și prin soluții de telemedicină. Astfel, se eficientizează procesul de oferire a îngrijirilor medicale și se îmbunătățește accesul pacienților la programul național de diabet ducând în final la reducerea poverii diabetului asupra sistemului de sănătate și la un prognostic îmbunătățit al pacienților. Existența, continuitatea și predictibilitatea cadrului legal prin care pot fi oferite consultații de telemedicină pentru pacienții cu diabet zaharat reprezintă cu siguranță o verigă esențială a procesului de implementare cu succes a Programului național de diabet”, a declarat Prof. Univ. Dr. Bogdan Timar, Președinte al Societății Române de Diabet, Nutriție și Boli Metabolice.

Forumul Român de Diabet este prima platformă de colaborare multi-stakeholder din domeniul diabetului zaharat, reunind asociații de pacienți, autorități din mai multe domenii, societăți medicale și reprezentanți ai producătorilor de medicamente. Proiectul se desfășoară într-un cadru de parteneriate între Societatea Română de Diabet, Nutriție și Boli Metabolice, Federația Română de Diabet, Nutriție și Boli Metabolice, asociații de pacienți și Grupul de Lucru Diabet al ARPIM. Inițiativa se alătură celei similare create la nivelul Federației Europene a Industriilor și Asociațiilor Farmaceutice și Forumului European al Diabetului.

Proiectul a demarat in anul 2019 pornind de la dezideratul de a aduce împreună toți factorii interesați de problema diabetului zaharat într-un spațiu de colaborare autentic și durabil. În cadrul acestei platforme, membrii Forumului contribuie cu energia și cunoștințele proprii, devenind împreună un motor al schimbării pozitive si transformând ideile în acțiuni concrete și inovatoare.

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...