G4Media.ro

Telescopul spaţial Gaia a descoperit sute de sateliţi potenţiali ai unor asteroizi

Sursa foto: Pixabay / Lumina Obscura

Telescopul spaţial Gaia a descoperit sute de sateliţi potenţiali ai unor asteroizi

Telescopul spaţial european Gaia a descoperit sute de noi sateliţi potenţiali ai unor asteroizi, a anunţat joi Agenţia Spaţială Europeană (ESA), citată de DPA, transmite Agerpres.

Oamenii de ştiinţă de la ESA cred că au descoperit până la 352 de noi asteroizi dubli cu ajutorul telescopului spaţial Gaia.

„Asteroizii binari sunt dificil de găsit, deoarece majoritatea lor sunt atât de mici şi se află departe de noi”, a declarat autoarea studiului, Luana Liberato, de la Observatorul Côte d’Azur, citată într-un comunicat publicat de ESA.

„Deşi ne aşteptam ca mai puţin de o şesime dintre asteroizi să aibă un companion, până acum am descoperit că doar 500 dintre cei 1 miliard de asteroizi cunoscuţi se află în sisteme binare. Însă această descoperire arată că există multe luni ale unor asteroizi care aşteaptă să fie găsite”, a adăugat ea.

Misiunea Gaia lansată de ESA are menirea de a înregistra poziţiile, mişcările, distanţele şi luminozităţile aferente pentru aproape 2 miliarde de corpuri cereşti.

Datele actuale obţinute de la peste 150.000 de asteroizi le-au permis cercetătorilor să caute oscilaţia tipică a unui asteroid dublu, care este cauzată de mişcarea companionului său.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează