Telescopul spațial James Webb dezvăluie noi imagini ale emblematicei Nebuloase Inel în detalii fără precedent

Telescopul spațial James Webb a dezvăluit noi portrete pline de culoare ale emblematicei Nebuloase Inel, relatează CNN.

Noile imagini surprind detaliile complexe ale nebuloasei planetare, un nor imens de gaz și praf cosmic care găzduiește rămășițele unei stele muribunde.

Cele două imagini au fost realizate în diferite lungimi de undă de lumină infraroșie, care este invizibilă pentru ochiul uman, cu ajutorul instrumentelor de pe observatorul spațial. Anterior, Webb a capturat o perspectivă diferită asupra Nebuloasei Inel, precum și a Nebuloasei Inel sudice, cu aspect similar.

Favorită de mult timp a astronomilor, Nebuloasa Inel a fost studiată de ani de zile datorită posibilității de observare și a informațiilor pe care le poate oferi despre durata de viață a stelelor. Este situată în constelația Lyra, la peste 2.000 de ani-lumină de Pământ, dar în serile senine din timpul verii, privitorii cerului care folosesc un binoclu o pot vedea.

Nebuloasele planetare, care nu au nimic de-a face cu planetele în ciuda numelui, au de obicei o structură rotunjită și au fost numite astfel deoarece inițial semănau cu discurile din care se formează planetele, când astronomul francez Charles Messier a descoperit una pentru prima dată în 1764.

Messier și astronomul Darquier de Pellepoix au descoperit Nebuloasa Inel în 1779.

Unele nebuloase sunt pepiniere stelare în care se nasc stele. Nebuloasa Inel a fost creată atunci când o stea muribundă, numită pitică albă, a început să își arunce straturile exterioare în spațiu, creând inele luminoase și nori de gaz în expansiune.

„Ca un ultim rămas bun, miezul fierbinte ionizează acum, sau încălzește, acest gaz expulzat, iar nebuloasa răspunde cu o emisie colorată de lumină”, a scris Roger Wesson, astronom la Universitatea Cardiff, într-o postare pe blogul NASA despre cele mai recente observații ale lui Webb asupra Nebuloasei Inel. „Se pune întrebarea: cum poate o stea sferică să creeze structuri nesferice atât de complicate și delicate?”.

Misterul arcului nebuloasei

Wesson și echipa sa internațională numită ESSENcE, care înseamnă Evolved StarS and their Nebulae in the JWST Era, au folosit Camera în infraroșu apropiat și Instrumentul în infraroșu mediu al lui Webb pentru a capta detalii fără precedent care i-ar putea ajuta să înțeleagă mai multe despre modul în care nebuloasele planetare evoluează în timp.

„Structura inelară iconică și strălucitoare a nebuloasei este compusă din aproximativ 20.000 de aglomerări individuale de gaz dens de hidrogen molecular, fiecare dintre ele fiind la fel de masivă ca și Pământul”, a scris Wesson. În afara inelului se află caracteristici proeminente cu țepi care se îndepărtează de steaua muribundă, care strălucesc în lumina infraroșie, dar care au fost doar slab vizibile în imaginile anterioare realizate de Telescopul Spațial Hubble.

Echipa crede că vârfurile provin de la moleculele care se formează în umbrele dense ale inelului.

Imaginile realizate cu Instrumentul pentru infraroșu mediu, denumit și MIRI, au oferit o imagine clară și precisă a unui halo slab în afara inelului.

O revelație surprinzătoare a fost prezența a până la zece caracteristici concentrice, spațiate regulat, în interiorul acestui halo slab”, a scris Wesson.

Inițial, echipa a crezut că arcurile observate s-au format pe măsură ce steaua centrală și-a eliberat straturile exterioare în timp. Dar, datorită sensibilității lui Webb, cercetătorii cred acum că altceva ar putea fi responsabil pentru arcurile din interiorul haloului.

„Când o singură stea evoluează într-o nebuloasă planetară, nu există niciun proces pe care îl cunoaștem care să aibă o astfel de perioadă de timp”, a scris Wesson. „În schimb, aceste inele sugerează că trebuie să existe o stea companion în sistem, care orbitează la o distanță de steaua centrală la fel de mare ca Pluto față de Soarele nostru. În timp ce steaua muribundă își arunca atmosfera, steaua companion a modelat fluxul de ieșire și l-a sculptat”.