Televiziunea publică amenință Paginademedia.ro cu instanța dacă nu-și dezvăluie sursele / Jurnaliștii au scris că TVR a achiziționat servicii de curățenie în valoare de 65.000 de euro pentru două luni
Televiziunea publică amenință Paginademedia.ro cu „instanțele competente”, după un articol care a vizat instituția. Mai mult, oficialii postului public cer „dezvăluirea surselor utilizate”, conform unei notificări primite în cursul zilei de astăzi, scrie paginademedia.ro
Este vorba despre un articol, parte dintr-o serie ce a dezvăluit modul în care TVR a achiziționat servicii de curățenie în valoare de 65.000 de euro pentru două luni, publicat de Paginademedia.ro în urmă cu câteva zile.
Publicitate
TVR acuză că în articol a apărut „o copie de pe hotărârea Comitetului Director, document oficial al instituției, cuprizând semnăturile olografe ale membrilor acestui for de conducere”.
Postul public invocă încălcarea „drepturilor nepatrimoniale la imagine ale SRTv, a dispozițiilor legale privind accesul la informații oficiale și, mai mult decât atât, drepturile cu caracter personal ale membrilor Comitetului Director al SRTv”, spun oficialii postului în notificarea trimisă.
Context
În ultima săptămână Paginademedia.ro a relatat despre modul în care TVR a făcut o procedură simplificată de achiziție prin care acordă unei firme de curățenie suma de 318.920 lei, adică aproximativ 65.000 euro pentru două luni de curățenie, pornind de la câteva date făcute publice de sindicatul MediaSind.
La momentul respectiv, sindicaliștii spuneau că suma fusese aprobată de PDG-ul Doina Gradea, precum și de membrii Comitetului Director.
Ulterior, TVR a venit cu o poziție în care susținea că „suma menționată în titlul comunicatului nu a fost aprobată de Președintele-Director General TVR”.
Citește integral pe Paginademedia.ro
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
7 comentarii