G4Media.ro

Temele la matematică adâncesc diferențele dintre elevii favorizați și cei dezavantajați –…

sursa foto: Freepik

Temele la matematică adâncesc diferențele dintre elevii favorizați și cei dezavantajați – cercetare americană

Temele pentru acasă – care, în condițiile produse de pandemie, înlocuiesc în unele cazuri chiar și o parte din predarea online – au un rol de întărire a diferențelor dintre copiii avantajați și cei din medii dezavantajate, susține un nou studiu dat publicității de trei cercetătoare americane.

Cele trei, reprezentând Indiana University și Vanderbilt University, au încercat să verifice dacă temele au un rol de diferențiere între elevi, în funcție de statutul lor socio-economic, așa cum s-a demonstrat că se întâmplă în chestiuni precum gruparea elevilor în funcție de abilități sau în examenele standardizate. Ele pleacă de la cercetări deja existente care afirmă că elevii favorizați beneficiază mai mult de pe urma temelor și că temele determină rezultate diferențiate, în programele de testare, pentru elevii din diverse categorii socio-economice.

În cercetarea lor, autoarele studiului citat au folosit interviuri și analiza datelor pentru elevi din clasele 3-7 și s-au concentrat pe temele la matematică.

 

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

7 comentarii

  1. Corect. Am observat asta in clasa copilului meu unde totul se invarte in jurul olimpicului

  2. Nu inteleg ce legatura au matematica si „statutul socio-economic”?! O alta mostra de propaganda socialist-idioata. Eforturile scolii trebuie canalizate spre aducerea tuturor elevilor/studentilor la un nivel la care sa-si poata lua capacitatea/bacalaureatul, dar atat. Intotdeauna o sa fie diferente intre elevi/studenti pentru ca sunt diferente de interes fata de matematica si diferente de capacitate intelectuala. Punct.

    • Pai si cum mai ajungem la egalitate de sanse (de rezultat, de fapt) cu ce zici tu, domnule?!? 🙁

    • @Vali corect! Comunist… pardon, social-democratii astia prefera ca toti sa fie egali insa mai prosti decat sa existe diferente mai mari, dar nivelul general al cunostintelor sa fie mai mare!

  3. Asta la ei , la noi e invers , daca esti bun la matematica esti dat la o parte ca vin prostalaii din partid.Sa nu cumva sa-i eclipsezi pe pzd-isti

    • Eu sunt bun la Agronomie, am colegi olimpici la Oceanografie, dar asta e, uneori trebuie sa ne bagam in mocirla.

  4. Matematica e mai mult un indicator al prostiei din cap, decat al putirintei profesorilor, si asta nu e bine. Vor si Kushnericii sau Laurentii Baranga diplome, dar, cata vreme trebuie sa ne luptam cu ecuatia de gradul doi, VIATA ESTE NEDREAPTA!!!1