Temeri că Franţa ar putea „importa” conflictul israeliano-palestinian / Macron se va adresa naţiunii pe fondul creşterii numărului de acte antisemite, în țara cu cea mai mare populaţie musulmană şi evreiască din Europa
Preşedintele Emmanuel Macron se întâlneşte joi cu liderii partidelor politice şi se va adresa naţiunii într-un discurs televizat, pentru a face apel la unitate şi pentru a încerca să prevină orice extindere a conflictului israeliano-palestinian în Franţa, unde s-a înregistrat o creştere a actelor antisemite, relatează Reuters, preluată de News.ro.
Discursul televizat al lui Macron este programat pentru ora locală 20:00 (21:00, ora României).
Franţa are cea mai mare populaţie musulmană şi evreiască din Europa, iar conflictul israeliano-palestinian a contribuit în trecut la tensiuni între cele două comunităţi.
Actele antisemite au crescut în Franţa de când Hamas a atacat, sâmbătă, oraşele israeliene, omorând peste 1.300 de persoane. Israelul a răspuns prin lansarea celei mai puternice campanii de bombardamente asupra Fâşiei Gaza, controlate de Hamas, din istoria de 75 de ani a conflictului israeliano-palestinian, ucigând peste 1.200 de persoane şi distrugând cartiere întregi.
Ministrul francez de interne Gérald Darmanin a recunoscut că Franţa a înregistrat atât o creştere a urii online, cât şi a ameninţărilor directe. „De sâmbătă şi de la masacrele teroriste din Israel, s-au înregistrat peste o sută de acte antisemite, în principal tag-uri şi svastici, dar şi insulte şi avem persoane arestate cu un cuţit la intrarea în şcoli sau a unei sinagogi şi o dronă care a survolat un lăcaş de cult evreiesc”, a declarat Darmanin pentru postul de radio France Inter.
Douăzeci şi patru de persoane au fost arestate. Guvernul a desemnat 10.000 de poliţişti pentru a proteja aproximativ 500 de locuri.
Darmanin a declarat că serviciile de informaţii nu au văzut nicio ameninţare teroristă specifică împotriva comunităţii evreieşti din Franţa, dar a atras atenţia că ameninţările ar putea proveni de la indivizi mai degrabă decât de la grupuri organizate.
În contextul în care două manifestaţii pro-palestiniene programate pentru joi se aşteaptă să aibă loc, deşi au fost interzise, Darmanin a precizat că protestele vor primi undă verde – sau nu – de la caz la caz.
„Cauza palestiniană este una absolut respectabilă, Franţa a considerat întotdeauna că avem nevoie de două state, unul israelian şi unul palestinian, dar dacă este vorba de o demonstraţie de susţinere pentru Hamas, răspunsul este nu”, a spus el.
Unsprezece cetăţeni francezi sunt confirmaţi morţi în Israel, iar peste o duzină sunt daţi dispăruţi.
În ultimii ani, mai mulţi evrei au părăsit Franţa pentru Israel decât în orice alt moment de la crearea statului evreu în 1948, mulţi dintre ei menţionând antisemitismul în creştere ca fiind un factor.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
1 comentariu