Temeri privind poluarea după o coliziune între două nave în strâmtoarea Gibraltar
Autorităţile din Gibraltar depuneau eforturi vineri pentru a reduce cât mai mult impactul provocat asupra mediului de o coliziune produsă între două nave, în timp ce apar relatări care semnalează că au fost observate păsări acoperite cu petrol, iar pe plaje din Spania şi din teritoriul britanic au fost înălţate steaguri roşii, relatează Agerpres.
Coliziunea a avut loc cu trei zile în urmă între o navă cargou care transporta profile de oţel şi o navă transportatoare de gaze naturale lichefiate (GNL). În noaptea de miercuri carena vasului cargou s-a rupt, iar joi autorităţile au început extragerea motorinei din rezervoarele acestuia.
Guvernul enclavei britanice din sudul Spaniei a asigurat vineri că toată motorina din acea navă a fost între timp extrasă. Imagini din dronă au arătat însă o pată de petrol aproape de barajul de oprire a răspândirii combustibilului în apă, dar autorităţile asigură că între timp întinderea acelei pete s-a diminuat. Au fost de asemenea desfăşurate echipe care să înlăture deversarea de petrol ajunsă la linia ţărmului.
La rândul lor, autorităţile spaniole au interzis înotul în zonele unde au fost reperate pete de petrol aproape de ţărm.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank