Temperatură record de peste 20 de grade Celsius în Antarctica
În Antarctica a fost înregistrată în luna februarie o temperatură de 20,75 grade Celsius, depăşind pentru prima dată pragul de 20 de grade Celsius, a anunţat joi un om de ştiinţă, citat de AFP, relatează Agerpres.
Recordul a fost înregistrat pe 9 februarie pe Insula Seymour, cunoscută şi sub numele de Marambio, a explicat cercetătorul brazilian Carlos Schaefer.
„Nu am văzut niciodată o temperatură atât de ridicată în Antarctica”, a subliniat el într-o conversaţie pe Whatsapp.
Omul de ştiinţă a subliniat însă că această temperatură nu indică o tendinţă a schimbărilor climatice, ci „este doar un semn că se întâmplă ceva diferit în această regiune”.
Insula Seymour, care adăposteşte o bază ştiinţifică argentiniană, este una dintre insulele situate în largul Peninsulei Antarctice.
Omul de ştiinţă, specializat în studierea permafrostului, a declarat că înregistrarea acestei temperaturi a fost realizată în cadrul unui proiect de cercetare de 20 de ani dedicat studierii impactului schimbărilor climatice asupra solurilor permanent îngheţate.
„Nu putem folosi această temperatură pentru a anticipa schimbările climatice în viitor. Este o informaţie la un moment precis”, a insistat el.
Pe 6 februarie, la baza argentiniană Esperanza s-a înregistrat o temperatură record de 18,3 grade. Recordul anterior, de 17,5 de grade, datează din 24 martie 2015, potrivit Serviciului Naţional de Meteorologie din Argentina.
După un deceniu record, care s-a încheiat cu un an 2019 al doilea cel mai cald înregistrat vreodată pe planetă, anii 2020 încep pe aceeaşi tendinţă.
Ianuarie 2020 a fost cea mai caldă lună ianuarie înregistrată vreodată pe planetă, potrivit Serviciului european Copernicus privind schimbările climatice şi Administraţiei Naţionale Oceanice şi Atmosferice (NOAA).
NOAA şi-a publicat joi estimarea: temperatura medie la suprafaţa globului a fost cu 1,14 grade Celsius mai ridicată decât media secolului XX şi cea mai ridicată de la începuturile măsurătorilor în 1880.
Foto sus: Siggy Nowak from Pixabay
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
1 comentariu