Temperaturi record în întreaga lume în luna iunie. 2024 ar putea fi cel mai fierbinte an înregistrat vreodată / ”Nu putem opri El Nino, dar putem opri arderea petrolului, gazului şi cărbunelui”
Luna trecută a fost cea mai călduroasă lună iunie înregistrată vreodată, a anunţat luni serviciul UE de monitorizare a schimbărilor climatice. Continuă astfel o serie de temperaturi excepţionale care, potrivit unor oameni de ştiinţă, fac ca anul 2024 să fie pe cale de a deveni cel mai fierbinte an înregistrat vreodată, relatează Reuters, transmite News.ro.
Serviciul Copernicus pentru Schimbări Climatice (C3S) al Uniunii Europene a precizat, într-un buletin lunar, că fiecare lună începând cu iunie 2023 – 13 luni la rând – a fost cea mai călduroasă de la începutul înregistrărilor, comparativ cu luna corespunzătoare din anii anteriori.
Cele mai recente date sugerează că 2024 ar putea depăşi 2023 ca fiind cel mai fierbinte an de la începutul înregistrărilor, după ce schimbările climatice provocate de om şi fenomenul meteorologic natural El Nino au dus ambele temperaturile la maxime record în anul de până acum, au menţionat unii oameni de ştiinţă.
„Acum estimez că există aproximativ 95% şanse ca 2024 să depăşească 2023 şi să fie cel mai călduros an de când au început înregistrările temperaturii suprafeţei globale, la mijlocul anilor 1800”, a declarat Zeke Hausfather, cercetător ştiinţific la Berkeley Earth.
Schimbarea climei a declanşat deja consecinţe dezastruoase în întreaga lume în 2024.
Luna trecută, peste 1 000 de persoane au murit din cauza caniculei în timpul pelerinajului haj. Decese cauzate de caniculă au fost înregistrate şi în New Dehli, care a îndurat un val de căldură de o durată fără precedent, dar şi în rândul turiştilor greci.
Friederike Otto, climatolog la Institutul Grantham al Imperial College din Londra, a declarat că există „şanse mari” ca 2024 să fie cel mai călduros an înregistrat vreodată.
„El Nino este un fenomen natural care va apărea şi dispărea mereu. Nu putem opri El Nino, dar putem opri arderea petrolului, gazului şi cărbunelui”, a spus ea.
Fenomenul natural El Nino, care încălzeşte apele de suprafaţă din estul Oceanului Pacific, tinde să crească temperatura medie globală.
Acest efect s-a diminuat în ultimele luni, iar lumea se află în prezent în condiţii neutre, înainte de apariţia unor condiţii mai reci de tip La Nina, care sunt aşteptate să se formeze la sfârşitul acestui an.
Emisiile de gaze cu efect de seră rezultate din arderea combustibililor fosili sunt principala cauză a schimbărilor climatice.
În ciuda promisiunilor de a reduce încălzirea globală, ţările nu au reuşit până acum să reducă aceste emisii în mod colectiv, ceea ce a dus la creşterea constantă a temperaturilor timp de decenii.
În cele 12 luni care s-au încheiat în iunie, temperatura medie la nivel mondial a fost cea mai ridicată înregistrată pentru o astfel de perioadă, cu 1,64 grade Celsius peste media perioadei preindustriale 1850-1900, a declarat C3S.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
© 2024 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.
3 comentarii