G4Media.ro

Temperaturile au atins minus 50 de grade Celsius în Iakuţk, considerat cel…

sursa foto: Pexels/ Harrison Haines

Temperaturile au atins minus 50 de grade Celsius în Iakuţk, considerat cel mai friguros oraş din lume

Temperaturile au coborât săptămâna trecută până la minus 50 de grade Celsius în Iakuţk, capitala Iacuţiei, în timpul unui val de frig anormal de lung care afectează localitatea din Siberia cunoscută drept cel mai friguros oraş, transmite Reuters, citată de Agerpres.

Locuitorii din acest oraş minier situat la o distanţă de 5.000 de kilometri est de Moscova, pe permafrostul din Orientul Îndepărtat rusesc, văd deseori cum mercurul din termometre scade mult sub minus 40 de grade Celsius.

„Nu te poţi lupta. Fie te adaptezi şi te îmbraci corespunzător, fie suferi”, a declarat Anastasia Gruzdeva, aflată afară, cu două fulare, două perechi de mănuşi, mai multe pălării şi cu glugă.

„În oraş nu prea simţi frigul. Sau poate că aşa te pregăteşte creierul, îţi spune că totul este normal”, a adăugat locuitoarea din oraşul învăluit de o ceaţă îngheţată.

O altă locuitoare, Nurgusun Starostina, care vinde peşte congelat la o piaţă fără a avea nevoie de frigider sau de congelator, a declarat că nu există niciun secret special pentru a rezista frigului. „Îmbrăcă-te călduros. În straturi, ca o varză!”, a spus ea.

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...