Tenis: Djokovic s-a calificat în semifinale la Roland Garros/ Sârbul a pierdut în premieră un set la ediția din acest an a turneului
Sârbul Novak Djokovic, locul trei în ierarhia tenisului masculin, s-a calificat marţi în semifinale la Roland Garros după un meci foarte spectaculos împotriva rusului Karen Hacianov, locul 11 mondial, de care a trecut în patru seturi, 4-6, 7-6 (7/0), 6-2, 6-4, după mai bine de trei ore şi 40 de minute de joc, scrie Agerpres.
Sârbul Novak Djokovici a pierdut un set pentru prima dată la ediția din acest an a Roland Garros. Celelalte meciuri le-a câștigat în trei seturi.
Djokovic, care are 36 de ani, a fost la a douăsprezecea lui semifinală la Roland Garros, turneu pe care l-a câştigat de două ori, în 2016 şi 2021. Următorul adversar al sârbului va fi învingătorul dintre spaniolul Carlos Alcaraz, liderul mondial, şi grecul Stefanos Tsitsipas (5 ATP), finalist în 2021.
Sârbul a disputat marţi al 55-lea său sfert de finală în Marele Şlem, recordul fiind deţinut de elveţianul Roger Federer, cu 58 de prezenţe în această fază. Sârbul a atins de 17 ori sferturile de finală la Roland Garros.
Fostul lider mondial vizează un nou succes pe zgura pariziană, pentru a obţine al 23-lea său titlu de Grand Slam, performanţă pe care niciun alt jucător din circuitul profesionist masculin nu a mai reuşit-o până acum.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank