Tenis, Mutua Madrid Open: Alcaraz a fost eliminat de Rublev în sferturi
Andrei Rublev a obţinut, miercuri, cea mai importantă victorie a sezonului său, la Mutua Madrid Open, unde l-a oprit în sferturi pe Carlos Alcaraz, care era în căutarea unui al treilea titlu consecutiv istoric la turneul ATP Masters 1000, transmite News.ro.
Al şaptelea favorit s-a impus în faţa numărului 3 în clasamentul ATP cu scorul de 4-6, 6-3, 6-2, în două ore şi un minut.
„Cred că serviciul m-a salvat de multe ori astăzi”, a declarat Rublev. „Cred că cheia a fost că am fost complet calm tot meciul. Nu am spus niciun cuvânt, chiar dacă pierdeam. Aceasta a fost cheia şi am reuşit să servesc şi mai bine spre final. La început, nu serveam atât de bine, dar, încetul cu încetul, după primul set, am servit din ce în ce mai bine şi am terminat foarte bine.”
Alcaraz avea ca obiectiv să devină primul jucător din istorie care câştigă trei titluri consecutive la Madrid.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank