Jucătorul grec de tenis Stefanos Tsitsipas a renunţat la serviciile de antrenor ale tatălui său: “Prefer să-l păstrez în rolul său de tată”
Grecul Stefanos Tsitsipas a încheiat colaborarea cu tatăl său Apostolos ca antrenor, a anunţat, vineri, fostul număr trei mondial, potrivit Reuters, transmite News.ro.
Jucătorul în vârstă de 25 de ani, aflat în prezent pe locul 11 ATP, criticase stilul de lucru al lui Apostolos după ce a pierdut joi cu 4-6, 4-6 în faţa fostului număr patru mondial japonez Kei Nishikori, în turul al doilea al Canadian Open.
Tsitsipas, finalist la Australian Open în 2023 şi la French Open în 2021, a declarat că Apostolos va continua să călătorească cu el, să-l susţină şi să-i ofere asistenţă în afara terenului.
„Cu inima grea vă informez că colaborarea mea cu tatăl meu ca antrenor a luat sfârşit”, a declarat Tsitsipas pe platforma de social media X. „Prefer să-l păstrez pe tatăl meu în rolul său de tată, şi numai ca tată”.
După înfrângerea în faţa lui Nishikori, clasat pe locul 576, Tsitsipas se declarase dezamăgit de Apostolos.
„Mi-am dat seama că am greşit că am vorbit cu tatăl meu aşa cum am făcut-o”, a spus Tsitsipas în postarea sa. „I-am încredinţat tatălui meu rolul de antrenor timp de atât de mulţi ani şi consider parteneriatul nostru un succes. Nu sunt sigur cine va prelua postul şi nu sunt încă în poziţia de a decide”.
Tsitsipas a ajuns în sferturile de finală ale Jocurilor Olimpice de la Paris 2024, pierzând în faţa lui Novak Djokovic, ulterior medaliat cu aur.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank