Tensiuni la granița israeliano-libaneză. Netanyahu: Hezbollah se joacă cu focul
Premierul israelian Benjamin Netanyahu a afirmat luni că gruparea şiită libaneză pro-iraniană Hezbollah ”se joacă cu focul”, declaraţie ce survine după tensiuni la graniţa cu Libanul în legătură cu care mişcarea şiită a negat orice implicare, relatează AFP, citate de Agerpres.ro.
„Hezbollah şi guvernul libanez sunt responsabili de orice atac care este lansat de pe teritoriul libanez”, a declarat Benjamin Netanyahu în cadrul unei conferinţe de presă. „Hezbollah se joacă cu focul, reacţia noastră va fi foarte puternică”, a avertizat premierul israelian.
Armata israeliană a anunţat luni că a dejucat „o tentativă de infiltrare a unei celule teroriste” la frontiera de nord cu Libanul, după ce a informat într-o primă fază că desfăşoară lupte în acest sector, notează AFP şi dpa.
Surse apropiate de Hezbollah susţin că gruparea pro-iraniană şiită a lansat un atac asupra unei patrule israeliene în sudul Libanului.
Armata israeliană a întărit trupele de la frontiera nordică săptămâna trecută, în contextul în care tensiunile s-au intensificat cu Hezbollah, care a acuzat armata israeliană că i-a ucis un combatant într-un lovitură aeriană în zona Damascului, pe 20 iulie.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank© 2025 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.
2 comentarii