G4Media.ro

Tensiunile în Asia-Pacific amintesc de Războiul Rece, afirmă președintele chinez Xi Jinping

sursa foto: www.gov.cn

Tensiunile în Asia-Pacific amintesc de Războiul Rece, afirmă președintele chinez Xi Jinping

Preşedintele chinez Xi Jinping a avertizat joi asupra revenirii la tensiuni demne de perioada Războiului Rece în regiunea Asia-Pacific, insistând asupra unei mai mari cooperări pentru a ieşi din criza cauzată de pandemia de COVID-19 şi a lupta împotriva schimbărilor climatice, relatează AFP, citată de Agerpres.

”Încercările de a trasa linii ideologice sau de a forma mici grupuri geopolitice sunt sortite eşecului”, a declarat el într-o conferinţă economică desfăşurată virtual, în marja summitului Forumului de Cooperare Econcomică Asia-Pacific (APEC). ”Regiunea Asia-Pacific nu poate, nici nu trebuie să recadă în confruntările şi diviziunile Războiului Rece”.

Preşedintele chinez a cerut, de asemenea, eforturi comune pentru a se apropia de imunitatea colectivă, făcând vaccinurile mai accesibile ţărilor defavorizate.

”Trebuie să transpunem consensul că vaccinurile sunt un bun public global în acţiuni concrete pentru a asigura distribuţia lor corectă şi echitabilă”, a subliniat el.

Regiunea Asia-Pacific trebuie să se asigure că ţările în curs de dezvoltare pot accesa vaccinurile împotriva COVID-19 şi că au mijloacele necesare pentru a le achiziţiona.

China şi Statele Unite au anunţat miercuri la COP26, la Glasgow, Scoţia, miercuri, o ”declaraţie comună privind consolidarea acţiunii climatice”, un domeniu cheie în care administraţia Biden vede potenţial de cooperare între cele două ţări.

Cu toţii ne putem angaja pe calea de dezvoltare ecologică, cu emisii reduse de carbon şi durabilă”, a adăugat preşedintele chinez, fără a menţiona în mod explicit acordul.

”Împreună ne putem îndrepta către un viitor de dezvoltare ecologică”, a spus el, dând asigurări că China va rămâne ”angajată în promovarea unei cooperări cu avantaj reciproc” şi că va contribui ”la dezvoltarea economică a regiunii Asia-Pacific”.

sursa foto: www.gov.cn

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

6 comentarii

  1. De abia astept da infiga astia steagul pe Casa Alba.

    • esti cam un prost si jumatate, cand o sa o faca ei tu si neamu tau o sa fiti morti

    • Se înfig tiriștii in mata pe centura? BTW, am auzit ca willie the pooh (ximpingu vostru) e coorist.

    • Vezi ca pana una alta il infig in Rusia.
      In Siberia traiesc peste 20 de MILIOANE de chinezi !
      Si numarul e in crestere exponentiala.
      Ca pana in USA e cale lunga si e deja aglomerat.
      Pe de alta parte Rusia geme de resurse si nu are populatie prea multa.
      In plus au „doar” 3650km de granita comuna pe unde invadeaza intr-o veselie vecinul de la nord.
      Cat de curand Rusia se va cere in genunchi in NATO si UE.

  2. Să te ții război rece după ce US si EU își vor crea lanțuri de aprovizionare exclusiv din afara Chinei si economia Chinei se va dezumfla la fel de rapid precum s-a umflat!

    • Sunt niste unii foarte influenti, cu bani multi, din eu si din state care fac foarte multi bani de pe urma chinei. banul e tata lor, atat.