G4Media.ro

Tensiunile se amplifică între India şi Pakistan după atacul terorist din Kashmir…

Sursa Foto: Pexels.com

Tensiunile se amplifică între India şi Pakistan după atacul terorist din Kashmir / India a suspendat unilateral Tratatul Apelor Indusului, ceea ce înseamnă că poate opri fluxul de ape vitale către Pakistan

Un acord de împărţire a resurselor de apă, considerat odinioară un model de cooperare între vechii rivali India şi Pakistan, ameninţă acum să devină un catalizator major al unei crize ce se amplifică, pe fondul escaladării tensiunilor diplomatice dintre aceste două puteri nucleare după atacul terorist comis săptămâna aceasta în Kashmir, relatează joi agenţiile EFE şi DPA, potrivit Agerpres.

Tratatul Apelor Indusului, un pact istoric negociat de Banca Mondială în 1960, a fost acum suspendat unilateral de India, ceea ce înseamnă că ea poate opri fluxul de ape vitale către Pakistan.

Această decizie a provocat un răspuns energic din partea guvernului de la Islamabad, care avertizează că orice întrerupere a fluxului de apă către Pakistan va fi considerat un act de război.

Tratatul Apelor Indusului a fost timp de mai mult de şase decenii cadrul legal ce a reglementat utilizarea în comun a apelor vitale ale sistemului fluviului Indus. Astfel, documentul a atribuit Indiei râurilor estice (Ravi, Beas şi Sutlej) şi Pakistanului pe cele vestice (Indus, Jhelum şi Chenab).

Deşi India poate folosi râurile vestice în scopuri care nu sunt legate de consumul de apă, cum ar fi producţia de energia hidroelectrică, nu are dreptul de a stoca apă sau de a reduce debitul acestor râuri care-şi au originea pe teritoriul indian.

Acordul de împărţire a resurselor de apă a rămas în vigoare timp de 65 de ani, în ciuda războaielor, ciocnirilor de la graniţă şi numeroaselor divergenţe dintre cele două ţări aflate într-o rivalitate permanentă. Însă recentul atac terorist din Kashmirul administrat de India, soldat cu 26 de morţi şi care este atribuit de autorităţile indiene militanţilor susţinuţi de Pakistan, a schimbat dramatic această dinamică.

Ca parte a unei serii de măsuri de represalii, India a anunţat suspendarea Tratatului Apelor Indusului, cerând Pakistanului să înceteze în mod credibil sprijinul pentru terorismul transfrontalier.

Această măsură a stârnit indignare la Islamabad, care respinge vehement suspendarea unilaterală a tratatului şi a subliniat caracterul internaţional obligatoriu al acestui document şi inexistenţa unor dispoziţii în acesta care să permită o denunţare unilaterală.

Ameninţarea ca India să preia controlul asupra fluxului de apă a exacerbat tensiunile, iar în contextul schimbărilor climatice şi al relaţiilor tensionate dintre cele două ţări naţionalismul apei a câştigat teren. Unele organizaţii radicale pakistaneze au acuzat deja India în trecut că încearcă să provoace secetă în Pakistan prin reducerea debitului râurilor.

Ministerul de Externe indian a anunţat joi că toate permisele de şedere valide ale cetăţenilor pakistanezi în India vor fi revocate. Măsura va intra în vigoare începând de duminică, iar cetăţenii pakistanezi vor trebui să părăsească Pakistanul chiar dacă nu au vizele expirate. Acelaşi minister le-a recomandat cetăţenilor indieni aflaţi în Pakistan să părăsească această ţară cât mai curând posibil.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.