Tentativa de asasinat la adresa lui Trump: Un lunetist din Butler a tras asupra armei atacatorului şi l-a întârziat
Un lunetist al poliţiei a salvat mai multe vieţi după ce a tras în arma lui Thomas Matthew Crooks, autorul tentativei de asasinat asupra lui Donald Trump, la un miting în iulie, relatează BBC, citat de News.ro.
Potrivit unui raport al congresmanului din Louisiana Clay Higgins, glonţul lunetistului a deteriorat arma lui Thomas Matthew Crooks şi i-a perturbat ţinta după ce acesta a tras primele focuri în Butler, Pennsylvania. Câteva momente mai târziu, un lunetist al Secret Service l-a ucis.
Raportul vine în contextul în care Secret Service realocă temporar unele gărzi de corp de la preşedintele Joe Biden la Trump, potrivit presei americane.
Trump va primi, de asemenea, protecţie din sticlă antiglonţ pentru a-i permite să reia mitingurile în aer liber.
Fostul preşedinte nu a beneficiat de protecţie în timpul mitingului său din 13 iulie din Butler, când un glonţ aproape că l-a atins în cap.
Raportul lui Higgins arată că un membru SWAT din Butler a fost primul care a tras asupra lui Crooks – de la 100 de metri distanţă.
Congresmanul a declarat că lunetistul „a fugit spre ameninţare, alergând spre o poziţie clară de tragere”.
Apoi, el a tras asupra atacatorului şi a lovit o parte din puşca acestuia, se arată în raport.
Acest lucru l-a doborât temporar pe atacator, dar, „după doar câteva secunde”, acesta „s-a ridicat din nou” înainte de a fi împuşcat mortal de un trăgător de elită al Secret Service.
Crooks a ucis un participant la miting şi a rănit grav alte două persoane.
Nivelul de securitate în jurul fostului preşedinte a crescut de atunci.
Transferul agenţilor Secret Service are loc ca urmare a ameninţărilor la adresa lui Trump, în vârstă de 78 de ani, şi a fost posibil datorită programului redus de deplasări al lui Biden, după ce acesta s-a retras din cursa electorală, potrivit unui raport din The New York Times.
Ofiţerii redistribuiţi erau responsabili fie de călătoria cu Biden, fie de deplasarea înaintea acestuia pentru a stabili măsurile de securitate la un eveniment, a declarat o sursă pentru ziar.
Kimberly Cheatle, directorul Secret Service, a demisionat la 23 iulie, în urma unei audieri în Camera Reprezentanţilor a SUA cu privire la tentativa de asasinat.
Politicienii din Comisia de supraveghere a Camerei Reprezentanţilor au criticat lipsa de informaţii din răspunsurile acesteia la întrebările lor privind planificarea securităţii şi modul în care ofiţerii au răspuns la rapoartele privind comportamentul suspect al atacatorului înainte de împuşcare.
Thomas Matthew Crooks, în vârstă de 20 de ani, a fost împuşcat şi ucis de o echipă de contraspionaj a Secret Service după ce a tras opt gloanţe în direcţia lui Trump de pe un acoperiş aflat chiar în afara perimetrului de securitate al mitingului.
FBI investighează în prezent eşecul protecţiei, iar liderii politici din Congresul SUA au iniţiat, de asemenea, anchete.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank